Tone de plastic, permise de conducere românești și deșeuri medicale periculoase au fost găsite la groapa de gunoi din Porumbeni
Social 13 iulie 2026, 16:20 | 80

Tone de plastic, permise de conducere românești și deșeuri medicale periculoase au fost depozitate ilegal la groapa de gunoi din satul Porumbeni, raionul Criuleni. Descoperirea a fost făcută în weekend de reprezentanții organizației neguvernamentale Garda Națională de Mediu, care au sesizat autoritățile. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a demarat verificări pentru a stabili proveniența deșeurilor și amploarea prejudiciului.

VIORICA COSTAȘCU, reporter Jurnal TV: "Aici, la poligonul de deșeuri din satul Porumbeni, vedem mii de tuburi de perfuzii, medicamente și alte deșeuri din industria farmaceutică. La acest poligon au fost găsite și permise de conducere, dar și acte de identitate aruncate printre gunoaie. Specialiștii de mediu urmează să stabilească proveniența acestor deșeuri și amploarea prejudiciului adus naturii."

DORIN POVERJUC, șeful Inspectoratul pentru Protecția Mediului: "Astăzi suplimentar facem măsurări în vederea localizării deja a perimetrelor cum sunt deșeurile cum sunt sticlele de la picurători de la perfuzii, plasticul. Ulterior vom înainta sesizări în vederea constatării agenților economici generatori a tipurilor de deșeuri și solicitarea de la aceștia a contractelor cu sistemele colective care urmau să valorifice deșeurile."

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări de la București a anunțat că s-a autosesizat în urma imaginilor apărute în spațiul public. Instituția precizează că, deocamdată, autenticitatea documentelor și circumstanțele în care acestea au ajuns la groapa de gunoi din Porumbeni nu sunt confirmate oficial. Cu detalii la subiect revenim în principalul buletin de știri, de la ora 19:00.

Opinia ta contează. Comentează!