„Energocom” a justificat astăzi solicitarea de majorare a tarifului pentru gazele naturale prin creșterea costurilor de achiziție
Social 16 iulie 2026, 23:53 | 122

„Energocom” a justificat astăzi solicitarea către ANRE de majorare a tarifului pentru gazele naturale prin creșterea costurilor de achiziție. Într-o conferință de presă, reprezentanții companiei au explicat că prețul combustibilului cumpărat de la burse a crescut de la aproximativ 30 de euro la 56 de euro pentru un megawatt-oră.

EUGENIU BUZATU, directorul general interimar al „Energocom”: "Începând cu luna martie am văzut o ascensiune a prețului. Prețul s-a dus în sus. Dacă atunci vorbeam de o medie de 30 de euro per megawatt astăzi noi vedem că prețul e de 56 de euro per megawatt."

Buzatu a precizat că diferența dintre prețul estimat și costurile reale de procurare a determinat acumularea unui deficit de aproximativ 106 milioane de lei sau peste unu la sută din venitul total reglementat al companiei, estimat la aproape opt miliarde de lei la începutul anului.

SERGIU LICA, șef de departament „Energocom”: "În spatele creșterii pieței stă nu temeiul de bază, dar un moment geopolitic, influențat de securitatea regională și războiul din regiunea golfului persian, ceea ce nu poate fi prognozat cred că de nimeni."

Instituția a reacționat și la criticile privind lipsa de transparență în procesul de solicitare a ajustării tarifelor, formulate de membrul Consiliului de Administrație al „Energocom”, Alexandr Slusari. El a anunțat joi că demisionează din această structură.

EUGENIU BUZATU, directorul general interimar al „Energocom”: "Vis-à-vis de transparență. De ce transparență putem vorbi atunci când cererea este publicată oficial pe pagina ANRE și a fost transmisă transparent pentru consultări? Aici a fost chestiunea de, hai să zicem, activități operaționale ale Energocom-ului și, văzând că am acumulat acea deviere și bazându-ne pe cadrul legal noi aveam obligația de a înainta cererea către regulator."

Potrivit datelor „Energocom”, cea mai mare parte a venitului reglementat sau 66 la sută reprezintă costul de achiziție al gazelor naturale. Alte 25 la sută reprezintă cheltuielile pentru distribuție, iar alte trei la sută - pentru transport. Restul de aproximativ șase la sută acoperă cheltuielile de furnizare, rentabilitatea reglementată și componenta de corectare.

Opinia ta contează. Comentează!