Ceremonie în memoria victimelor
Externe 29 martie 2019, 17:23 | 1186

Mii de oameni, printre ei și reprezentanți ai mai multor guverne străine, s-au adunat în Noua Zeelandă, la Christchurch, pentru a participa la o ceremonie oficială în memoria celor 50 de oameni uciși în urma atacului de acum două săptămâni. Detalii despre eveniment, dar și despre alte subiecte aflați din grupajul de știri externe pe scurt.

Numărul celor morți în urma unui incendiu puternic care a izbucnit într-o clădire cu birouri din capitala statului Bangladesh, Dhaka, a ajuns la 19. Multe dintre victime și-au găsit sfârșitul după ce au sărit de la ferestrele clădirii cu 19 etaje, în încercarea de a se salva. Aproape 50 de persoane au ajuns la spital cu răni grave. Echipele de intervenție avertizează că numărul morților ar putea crește.

GUATEMALA Cel puţin 32 de persoane au murit în vestul Guatemalei, după ce un camion a intrat în mulțime. Victimele erau pe marginea unui drum, pe care tocmai se produsese un accident rutier și acordau ajutor răniților. Șoferul a fugit de la fața locului și este căutat de poliție. Acesta este cel mai grav accident de circulație din ultimii ani în Guatemala. Autoritățile au declarat trei zile de doliu.

NOUA ZEELANDĂ Mii de oameni s-au adunat în orașul Christchurch din Noua Zeelandă, în apropierea uneia dintre cele două moschei vizate de atacul extremist de acum două săptămâni, pentru a participa la o ceremonie oficială în memoria celor 50 de victime. Evenimentul, la care au asistat oficiali locali, dar și reprezentanți ai mai multor guverne străine, a fost transmis în direct de majoritatea televiziunilor din Noua Zeelandă. Potrivit poliției, pe durata ceremoniei au fost luate măsuri sporite de siguranță, cum rar se întâmplă în această țară.

Opinia ta contează. Comentează!