Controversatul om de afaceri Mihail Aizin, zis și ”Kitaeț”, a fost înmormântat la Chișinău
Controversatul om de afaceri, Mihail Aizin, poreclit ”Kitaeț”, a fost înmormântat astăzi la Chișinău. Ceremonia funerară a avut loc la Centrul Cultural Evreiesc, cu sicriul închis, în prezența a câteva zeci de persoane, printre care și Oleg Voronin. Aizin, cunoscut în anii 90 drept autoritate criminală, a murit pe 11 octombrie din cauza complicațiilor cauzate de Covid-19.
De dimineață, zeci de oameni au făcut rând la Centrul Cultural Evreiesc, ca să-și ia rămas bun de la Mihail Aizin. Accesul în clădirea în care a fost expus sicriul a fost restricționat. Timp de câteva ore, cei veniți cu flori și coroane intrau unul după altul, dar jurnaliștii nu au avut voie.
A venit la ceremonie și Oleg Voronin, fiul fostului președinte Vladimir Voronin. În 2004, acesta a declarat război criminalității organizate, fiind arestat și Aizin ”Kitaeț”. Presa a scris atunci că cel prins ar fi plătit până la jumătate de milion de euro pentru libertate. Aizin a emigrat apoi împreună cu fratele său Oleg, alias ”Mao”, în Germania, de unde a continuat să investească în diferite afaceri în Republica Moldova.
Funeraliile au fost organizate după toate canoanele tradiției ebraice. Înainte de a fi urcat în mașină, sicriul sigilat a fost expus în curte, în prezența celor mai apropiați. Printre ei a fost proprietarul companiei de înghețată „Drancor”, milionarul Vasile Drangoi. Pe ceilalți veniți nu am reușit să-i identificăm. Toți purtau mască.
Mihail Aizin a fost înmormântat la cimitirul lui Sf. Lazăr din Chișinău. La groapă n-au fost mai mult de cincizeci de persoane. Aizin a murit la 65 de ani, răpus de Covid-19. Înainte de moarte, el a fost decorat de cu ordinul Gloria Muncii, pe care i l-a înmânat Igor Dodon.
Mihail Aizin ”Kitaeț”și fratele său, Oleg Aizin ”Mao”, s-au aflat în anii '90 la evidența poliției drept capi ai unui grup criminal organizat, cunoscut ca și ”gruparea evreiască”. Kitaeț a fost un apropiat al lui Valeri Rotari, poreclit ”Zelionîi”, un alt lider al lumii interlope în anii '90, împușcat în 1999. Aizin este fondatorul sau cofondatorul a 14 întreprinderi pe teritoriul Republicii Moldova și beneficiarul unui mare lanț de supermarkete. El ar mai fi controlat și alte afaceri, cum ar fi piața de pe strada Calea Basarabiei din Chișinău.








