Patrula Jurnal TV, 24 Decembrie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Andrei Baciurin, inculpat în dosarul celor șapte indivizi, care urmau să genereze dezordini în timpul protestelor organizate de Partidul Șor, s-ar fi automutilat în penitenciar. Tânărul nu a explicat instanței ce l-a determinat să facă acest lucru. Procurorul de caz presupune că ar fi o formă de protest. În consecință, în privința lui Baciurin a fost schimbată măsura preventivă din arest în penitenciar, în arest la domiciliu.

Un medic de familie a fost audiat ca martor în dosarul, în care care fostul președinte Igor Dodon și soția acestuia sunt cercetați pentru falsificarea unui certificat medical. Martorul a declarat instanței că în document nu era scris că fiul lui Dodon trebuie să urmeze cursul de reabilitare în străinătate, așa cum a declarat anterior fostul președinte și avocatul acestuia. Documentul a fost întocmit și aplicat în mod fraudulos de către o altă persoană, decât cea care era în drept să emită acest certificat, afirmă procurorul de caz.

Procurorii care gestionează dosarul finanțării ilegale a fostului Partid Șor îi acuză pe avocații deputatului Marina Tauber că tergiversează intenționat examinarea cazului în ședință de judecată. „Avocații merg în instanță cu diferite cereri și plângeri, și astfel nu este posibil de început examinarea cauzei în fond”, spun procurorii anticorupție. Instanța a dispus soluționarea chestiunilor odată cu examinarea cauzei în fond. „Este un dosar politic”, insistă deputatul Marina Tauber.

Opinia ta contează. Comentează!