Agricultorii pot solicita subvenții în avans pentru proiecte de îmbunătățire, ameliorare și protecție a solului
Social 23 mai 2024, 15:47 | 838

Agricultorii pot cere subvenții pentru proiecte de protecție a solului. Ministerul Agriculturii transmite că cererile pot fi depuse la AIPA până pe 19 iulie curent. O mare parte din investițiile fermierilor pentru protecția solului va fi acoperită de stat.

Potrivit Ministerului Agriculturii, subvențiile constituie 80% din valoarea proiectului eligibil și nu vor depăși 800 de mii de lei. Acestea vor fi acordate pentru activitățile de prevenirea și de combatere a eroziunii solului, ameliorarea chimică a solurilor, conservarea și sporirea fertilității terenurilor agricole.

Comunicatul Ministerului Agriculturii: "Plățile vor fi efectuate în două tranșe. Prima tranșă de 70% din valoarea subvenției va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea beneficiarului în proporție de cel puțin 20% din valoarea proiectului investițional. A doua tranșă de 30% se va efectua la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative."

Dosarul de solicitare a subvenției în avans urmează a fi depus de către solicitant la secția teritorială a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiția. Criteriile de eligibilitate stabilesc că beneficiar al subvențiilor poate fi persoana juridică sau fizică, ori unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință.

Opinia ta contează. Comentează!