„La acel frigărui, socialiștii au cumpărat 17 deputați democrați. Dacă a fost frigărui, dacă a fost masă, dacă a fost „fii sănătos”, înseamnă că s-a bătut palma. 52 sunt în total cei din PD și PSRM. Socialiștii s-au asigurat. Dacă trec înapoi la alegerea președintelui în Parlament, la cei 52 le mai trebuie 9, dar aceștia se găsesc. Șapte sunt la ŞOR, mai sunt și alții”, a declarat președintele PCRM, într-o emisiune la ProTV Chișinău.

Potrivit acestui, de asta se ocupă Eugeniu Nichiforciuc și Sergiu Sîrbu, „pentru că ei au experiență, acum fac ca atunci când au recrutat de la PCRM la PSRM”.

„În orice caz, cui o să-i trebuiască din exteriorul țării ca Dodon să rămână și la al doilea mandat, o să facă tot ce-i posibil. Ţurcan de la Curtea Constituțională așteaptă indicații. Decizia de la CC (prin care s-a trecut la alegerea directă a președintelui – n.red.) nu este constituțională, pentru că nu au voie 5 membri ai CC să modifice Constituția. Acum ei au tot dreptul să revizuiască și să treacă înapoi”, spune Voronin.

Acesta a mai afirmat că Igor Dodon ar fi mințit o persoană, de la care a cumpărat Partidul Socialiștilor, căreia i-a achitat doar o parte din suma promisă, iar acum se judecă cu aceasta.

„I-a cumpărat partidul, a achitat jumate de suma și pana acum se judecă. Nu știți cui îi aparține Partidul Socialiștilor?", a declarat Voronin.

Menționăm că, anterior, Președinția a declarat ca Igor Dodon nu a participat la acel grătar, care ar fi fost organizat la Florești. La fel, și PSRM susține că membrii partidului nu ar fi fost prezenți. Pe circumscripția respectivă a câștigat democratul Eugeniu Nichiforciuc, el fiind și vicepreședinte al fracțiunii PDM din Parlament. Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, declara recent că anume Nichiforciuc este persoana care le-ar fi propus colegilor de partid sa părăsească rândul democraților pentru o suma de 350 de mii de euro fiecare.