Joe Biden a fost primit de regele Charles al III-lea, pentru prima data de la încoronare
Externe 10 iulie 2023, 20:04 | 373

Relația dintre Regatul Unit și Statele Unite este solidă ca o stâncă, a declarat astăzi la Londra președintele american Joe Biden în timpul întrevederii cu prim-ministrul britanic, Rishi Sunak. Joe Biden s-a întâlnit și cu regele Charles al III-lea, înainte de a pleca la Vilnius, unde mâine începe summitul NATO. Biden și Sunak au servit ceai împreună.

Pentru președintele american, la reședința premierului din Downing Street 10 a fost întins covorul roșu. Acesta a fost ocupat pentru scurt timp de cel mai faimos motan britanic, Larry, care locuiește acolo din 2011. Prima felină, care a primit titlul oficial de ”prinzător-șef de șoareci” a fost dusă ulterior în interior, scrie AFP. Joe Biden și Rishi Sunak au purtat discuții la o ceașcă de ceai.

RISHI SUNAK, prim-ministrul Marii Britanii: "Știu că ați mai fost aici de câteva ori, dar este pentru prima oară în calitate de președinte. Suntem foarte privilegiați și norocoși să vă vedem aici. Mulțumesc pentru că ați venit. Este minunat să ne continuăm conversația, pe care am avut-o acum o lună la Casa Albă."

JOE BIDEN, președintele Statelor Unite: "Nu am putut să nu mă întâlnesc cu un prieten mai apropiat și un aliat mai major. Avem multe de discutat. Cred că ne mișcăm înainte într-un mod pozitiv, iar relația noastră este solidă ca o stâncă."

De la Downing Street, liderul de la Casa Albă a plecat la Castelul Windsor. Acolo, Joe Biden a fost primit de regele Charles al III-lea, pentru prima data de la încoronare, la care Joe Biden a fost reprezentat de soţia sa, Jill.

Cei doi șefi de stat au avut discuții cu privire la probleme legate de mediu. După oprirea în Marea Britanie, președintele american se va deplasa la Vilnius, unde urmează să participe la summitul țărilor NATO.

Opinia ta contează. Comentează!