Republica Moldova ar putea intra în Cartea Recordurilor, grație olarului Vasilii Gonceari din Hoginești, raionul Călărași
Social 10 august 2026, 20:52 | 111

Republica Moldova ar putea intra în Cartea Recordurilor, grație olarului Vasilii Gonceari din Hoginești, raionul Călărași. Meșterul își propune să construiască un vas cu o capacitate de aproximativ 20 de mii de litri, care va fi cel mai mare din lume.

VASILII GONCEARI, olar: "Este un proiect de țară, pentru ca să unim comunitatea să fie un proiect comun. Ca noi toți, mână la mână, cărămidă cu cărămidă, să construim un cuptor, căci altă posibilitate nu este. Ca să faci un lucru atât de complicat și gigant trebuie să ai un cuptor complex și, după aceea, poți realiza vasul, un cuptor lucrativ. Și de aceea zic că la oală nu mă poate ajuta nimeni."

Proiectul se află abia la etapa inițială, din cauza temperaturilor caniculare, care împiedică instalarea fundamentului.

VASILII GONCEARI, olar: "- Cât timp va dura realizarea acestui vas?

- Vasul - undeva un an, dar cuptorul depinde cum o să ne mobilizăm. Iată, acuma, ar fi trebuit să fie pornirea, dar cu căldurile acestea nu pot să mă pornesc, căci este acolo un început, dar trebuie structurat așa cum trebuie."

Pentru noua sa lucrare, meșterul are nevoie de materie primă specială.

VASILII GONCEARI, olar: "Materialul propriu o să fie numai lutul meu. Lutul pe care o să-l prelucrez eu. Acel pe care îl știu, căci la oalele de pregătit mâncare merge un lut, dar la oala aceasta o să fie un lut special. Un amestec de luturi, cum știu eu. Căci asta o făceam și la începutul carierei în Europa. Erau luturi diferite, la toți nu se primea la mine se primea, și ei nu știau că eu luam un lut, al doilea, al treilea și le amestecam în proporția în care știam și se primea ceva special."

În 2019, Vasilii Gonceari a creat un vas cu o capacitate de 2.000 de litri.

VASILII GONCEARI, olar: "Eu am realizat, la lansarea proiectului, în 2016, eu am realizat o platformă, ca să fie întărită și uscată, căci când construiești un cuptor pentru așa ceva, dacă pământul o să se miște, ori dacă va apărea o crăpătură, prin crăpătură va pătrunde aer și poți să pierzi vasul. xxx Este o platformă puternică, care stă în pământ. Acum, o să facem una structurată."

Vasul făcut de olar în 2019 are înălțimea de 2,7 metri. Lucrările pentru crearea lui au durat o lună.

Opinia ta contează. Comentează!