Jurnalul orei 15, 10 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 10 noiembrie 2026, 16:47 | 62

Prezentat de Călin Jucovschi

Cel puțin 11 oameni au murit, iar aproape 50 au fost răniți, în urma a două accidente produse astăzi în lanț pe o autostradă din Bulgaria. Aproximativ 86 de vehicule au fost implicate în coliziune, pe ambele sensuri de circulație. Totul s-a întâmplat în condiții de ceață densă, care a redus considerabil vizibilitatea. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a anunțat că în tragedie nu au fost implicați cetățeni moldoveni.

O femeie de 37 de ani din stânga Nistrului a fost trimisă pe banca acuzaților după ce ar fi contribuit ilegal la importul a 128 de mașini uzate din Statele Unite, fără achitarea taxelor vamale. Automobilele au fost introduse în țară printr-o schemă cu documente false.

Toată lumea stă astăzi cu ochii pe Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Delegațiile de la Kiev și Moscova au început negocieri, mediate de Statele Unite, privind războiul ruso-ucrainean. Teritoriul, garanțiile de securitate și o posibilă încetare a focului se numără printre chestiunile-cheie, nefiind așteptat un progres major în prima rundă, notează presa de la Kiev.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie