Leul se depreciază față de dolar și euro
Economic 30 martie 2020, 20:17 | 1270

Leul moldovenesc continuă să se deprecieze față de principalele valute. Moneda națională a pierdut astăzi 14 bani față de euro și patru bani față de dolarul american. Potrivit cursului oficial al Băncii Naționale, leul va mai pierde mâine 20 de bani față de euro și nouă bani față de dolar. În timp ce unii experți economici spun că leul rămâne a fi puternic, comparativ cu valutele principalelor parteneri comerciali, alții susțin că moneda națională va continua să se deprecieze.

Banca Națională a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 19 lei și 91 de bani pentru un euro, iar mâine va fi valabil cursul de 20 de lei și 11 bani. Majoritatea băncilor comerciale au afișat azi cursuri de schimb de peste 20 de lei pentru un euro atât la vânzare, cât și la cumpărare, iar unele case de schimb valutar au afișat cursuri de vânzare și de 20 de lei și 80 de bani pentru un euro. Economiștii estimează că deprecierea monedei naționale va continua, iar evoluţia leului va depinde mult de cât timp va dura epidemia de coronavirus și de situația economică din Moldova și din lume. Potrivit expertului IDIS Viitorul Veaceslav Ioniţă, ”Banca Națională este pusă între ciocan și nicovală deoarece, pe de o parte, prin intervențiile sale pe piața valutară, trebuie să mențină cursul valutar, dar pe de altă parte nici nu trebuie să-l mențină foarte tare, pentru a asigura competitivitatea companiilor moldoveneștii pe piețele regionale, europene și globale”. În același timp, un expert al pieței valutare, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, a declarat pentru Jurnal TV că sunt premise mari ca dolarul să ajungă în vară la cursul de 20 de lei, iar euro la 22-23 de lei. Totuși, el a adaugat că Banca Națională deține suficiente pârghii și rezerve valutare pentru a nu permite o depreciere bruscă a leului. 

Opinia ta contează. Comentează!