Un accident grav cu implicarea unei ambulanțe s-a produs astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău
Social 2 februarie 2024, 15:31 | 1569

Un accident grav cu implicarea unei ambulanțe s-a produs astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău. Patru persoane, inclusiv medici, au fost rănite și au fost transportate la spital.

În urma impactului cu un automobil Dacia, ambulanța s-a izbit într-un pilon, iar autoturismul a fost proiectat pe partea opusă a carosabilului. Potrivit oamenilor legii, ambulanța se deplasa cu girofarul și semnalul sonor conectat, având la bord un pacient. Ofițerul de presă al Poliției Chișinău, Natalia Stati, a precizat că în urma accidentului au fost răniți doi lucrători medicali, care se aflau în ambulanță, dar și șoferul, și pasagerul din autoturism. A fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Opinia ta contează. Comentează!