Ayuso: Azi, din Madrid, vom recupera mândria, forța și, mai presus de toate, unitatea, libertatea de care are nevoie Spania
Externe 5 mai 2021, 15:59 | 311

Dreapta spaniolă a triumfat marţi la alegerile regionale din Madrid. Este o înfrângere usturătoare pentru Partidul Socialist al premierului Pedro Sanchez, potrivit rezultatelor parţiale. Liderul partidului stângii radicale spaniole, Pablo Iglesias, şi-a anunţat retragerea din viaţa politică. Victoria de la Madrid este mai presus de toate cea a persoanei politice Isabel Diaz Ayuso, în vârstă de 42 de ani.

După numărarea a peste 60 la sută din buletinele de vot, Isabel Diaz Ayuso, actualul preşedinte al regiunii şi membru al Partidului Popular, şi-a dublat scorul obţinut la ultimele alegeri regionale, din luna mai 2019, câştigând 64 de locuri din cele 136 ale parlamentului regional, adică peste 43 la sută din voturi.

Deoarece Partidul Popular nu are o majoritate absolută, de 69 de locuri, va fi nevoit să încheie o alianţă cu partidul de extremă dreapta Vox, cu 13 locuri, care a susţinut-o pe Diaz Ayuso în ultimii doi ani.

Cu 25 de locuri şi aproape 18 la sută din voturi, Partidul Socialist al premierului Sanchez, care a încercat să mobilizeze electoratul de stânga agitând ameninţarea extremei drepte, pierde 12 deputaţi regionali. Partidul Socialist a câştigat la alegerile din 2019, dar nu a avut aliaţi pentru a prelua puterea în regiune, bastionul Partidului Popular de 26 de ani.Victoria de la Madrid este mai presus de toate cea a persoanei politice Isabel Diaz Ayuso, în vârstă de 42 de ani.

ISABEL DIAZ AYUSO, membru al Partidului Popular: "Vă mulțumesc pentru că ați avut încredere în mine, pentru că ați scris istorie. Azi începe un nou capitol în istoria Spaniei. Azi, din Madrid, de la kilometrul 0, vom recupera mândria, forța și, mai presus de toate, unitatea, libertatea de care are nevoie Spania. Astăzi este un nou început!"

În pofida presiunilor guvernului central, Diaz Ayuso a refuzat să impună restricţii stricte în contextul combaterii pandemiei pentru a proteja afacerile, în special barurile şi restaurantele, care au rămas deschise. O strategie ce a dat roade, pe fundalul unei opinii publice sătule de măsurile anti-COVID-19.

ISABEL DIAZ AYUSO, membru al Partidului Popular: "Întotdeauna libertate! Este un moment important ca să ne amintim de persoanele care au pierdut oameni dragi în pandemie ori din alte motive. E momentul să ne amintim de persoanele, care încă se tratează în spitale sau cei care și-au pierdut afacerea. Au fost doi ani foarte dificili. Nici nu ne-am imaginat că vom trece prin așa ceva. Cu toate astea, oamenii din Madrid nu au fost niciodată mai uniți. Și așa vom continua de acum încolo!"

Alegerile regionale au fost declanşate de decizia-surpriză a lui Isabel Diaz Ayuso de a pune capăt alianţei sale cu partidul de centru-dreapta ”Ciudadanos”, care a suferit o înfrângere istorică şi nu mai are deputaţi regionali. Deşi înfrângerea stângii la aceste alegeri regionale nu pune sub semnul întrebării menţinerea sa la putere, premierul Sanchez, aflat în prima linie a campaniei electorale pentru aceste alegeri regionale, iese slăbit, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE