Cultura Cucuteni, considerată drept cea mai veche civilizație din Europa, a fost propusă pentru înscrierea pe lista UNESCO
Cultură 18 septembrie 2025, 16:53 | 392

Cultura Cucuteni, considerată drept cea mai veche civilizație din Europa, a fost propusă pentru înscrierea pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Un memorandum de colaborare în acest sens a fost semnat astăzi la Chișinău de către oficiali din Republica Moldova și România. La eveniment a participat online și reprezentantul Ucrainei.

SERGIU MUSTEAȚĂ, secretar general, Comisia Națională a Republicii Moldova pentru UNESCO: "În primul rând este o demonstrație de bună înțelegere între reprezentanții celor trei state. O asumare de intenție pentru ca urmele acestei culturi să fie scrise pe lista patrimoniului mondial. Urmele acestei civilizații sunt excepționale, multe descoperiri și tehnologii pe care le-au folosit oamenii preistorici sunt valabile până în prezent. Și cercetarea lor, punerea lor în valoare, înseamnă nu numai o cunoaștere mai bună a trecutului, dar o înțelegere a tot ce înseamnă realitățile contemporane."

Documentul semnat prevede colaborarea pentru perspectivele de includere a Complexului Precucuteni-Ariușd-Cucuteni-Tripollia. Este vorba de un sit arheologic transnațional, remarcabil pentru așezările sale de tip protourban, ceramica pictată, statuetele antropomorfe și zoomorfe și structurile rituale și defensive. Acesta reprezintă un exemplu remarcabil de creativitate umană, organizare socială și complexitate culturală, a cărui valoare universală excepțională este recunoscută prin nominalizarea sa în lista UNESCO. Inițiativa de a semna un astfel de memorandum a fost lansată în 2020. Însă doar în primăvara anului curent, a fost posibil acest lucru.

ANDRAS ISTVAN DEMETER, ministrul Culturii al României: "Acest memorandum este un cadru juridic, nu este altceva decât un instrument foarte simplu. El nu este în sine un pas, înseamnă o oportunitate pentru specialiștii din cele trei țări, la întocmirea dosarelor. Dacă întâmpină orice fel de dificultăți oricăror autorități, atunci ei pot face referire la acest memorandum tripartit. "

Evenimentul a continuat cu o prelegere inaugurală, despre originile civilizației europene și Complexul Cultural Cucuteni–Trypillia și o expoziție, unde publicul a putut descoperi imagini și obiecte care ilustrează viața comunităților străvechi.

SERGIU POPOVICI, director general, Agenția Națională Arheologică: "Expoziția care am vernisat-o astăzi. Constă din 14 postere, și fiecare poster este dedicat unui sit arheologic al culturii Cucuteni Trypillia, descoperit, documentat, înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova. Aici sunt reprezentate situri de la Cărbuna, de la Cobani, de la Stolniceni, Trinca, Văratic și cel mai târziu fiind de la Gordinești, Stânca Goală. O parte din siturile prezentate în cadrul expoziției, vor face parte din acea listă pe care Republica Moldova o va propune înscrierea acestor situri în patrimoniului mondial UNESCO."

Cultura Cucuteni–Trypillia datează de peste 6.000 de ani. S-a dezvoltat pe o suprafață de 350.000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al Republicii Moldova, României și Ucrainei. Este renumită pentru așezările de mari dimensiuni și ceramica de bună calitate, bogat și variat pictată, fiind considerată una dintre primele mari civilizații europene.

Opinia ta contează. Comentează!