Fostul director al Autorității Aeronautice Civile, Eugeniu Coștei, a fost reținut într-un dosar pentru spălare de bani
Justiţie 15 august 2022, 19:41 | 421

Fostul primar de Chișinău, Silvia Radu, este vizată într-un dosar de spălare a peste 2 milioane de euro. Ea apare alături de trei angajați ai Autorității Aeronautice Civile, unul dintre care a fost reținut astăzi la finalul perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție. Este vorba de fostul director al autorității, Eugeniu Coștei. Silvia Radu are telefonul deconectat, iar o reacție publică nu a exprimat deocamdată.

Potrivit unui comunicat emis de Centrului Național Anticorupție, fostul conducător al Autorității Aeronautice Civile, Eugeniu Coștei, care a activat la instituție până în ianuarie 2021, este bănuit că, împreună cu alți foști angajați ai entității aeronautice și cu un fost primar al Chișinăului, ar fi comis spălări de bani în proporții deosebit de mari. Cele patru persoane anchetate ar fi activat în cadrul unei companii de prestare a serviciilor de consultanță în domeniul aeronautic și ar fi semnat mai multe contracte cu entități similare de peste hotare. În cadrul urmăririi penale s-a constatat că banii primiți pentru servicii ar fi intrat în conturile companiei moldovenești, dar și în conturile unor companii offshore. Ulterior, banii ajunși în offshore ar fi fost distribuiți pe conturile mai multor companii-căpușă, pentru a legaliza proveniența lor. În final, mijloacele financiare spălate ajungeau pe cardurile personale ale celor patru suspecți.

Ofițerii CNA și procurorii investighează o sumă de peste două milioane de euro, încasată de beneficiarii companiei. O parte din aceasta nu ar fi fost raportată către autoritățile fiscale, fiind tăinuită prin utilizarea sistemelor bancare din zone offshore. De asemenea, investigațiile efectuate de CNA și Procuratura Anticorupție au identificat că mai multe companii implicate în tranzacțiile frauduloase ale companiei menționate ar fi fost conectate la spălările de bani cercetate în dosarele ”fraudei bancare” și ”laundromatului”. Perchezițiile la Valentin Vizant s-au desfășurat în lipsa acestuia, el fiind plecat peste hotare. Vizant a scris despre asta pe facebook.

DECLARAȚIE VALENTIN VIZANT: "Mă aflu în străinătate, unde am plecat recent într-o deplasare de afaceri. Referitor la ceea ce fac procurorii vreau să declar următoarele: consider aceste percheziții drept acțiune de prost gust, efectuate în baza unui dosar intentat la comandă, fără niciun suport juridic."

Vizant a mai scris că în timpul apropiat va prezenta opiniei publice numele celor, care ar fi comandat acțiunile procurorilor. Jurnal TV a scris anterior despre viața de lux, pe care o duce fostul primar interimar al Chișinăului, Silvia Radu. Ea locuiește într-o casă din sectorul Buiucani și are în garaj mașini de milioane de lei. În 2018, Jurnal TV a scris că Radu deține două apartamente în Chișinău și un spațiu comercial, de 40 de metri pătrați. Familia Radu deține terenuri agricole la Hâncești și Cimișlia.

Portalul anticorupție.md a dat detalii despre aceste companii. Radu Agro SRL, compania înregistrată în unul din cele două apartamente ale familiei Radu, cel de 67,5 metri pătrați, situat pe bulevardul Ște­fan cel Mare, este fondată în ianuarie 2011, iar genul principal de activitate este cultura strugurilor. Cea de-a doua companie a Silviei Radu, Gate for Capital Limited, este înregistrată în Marea Britanie în august 2015. Silvia Radu a fost președinte al RED Union Fenosa din 2008 până în 2015. În 2017 devine primar interimar al Chișinăului.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE