Jurnalul orei 15, 25 Aprilie
Jurnalul orei 15:00 25 aprilie 2023, 15:28 | 362

Prezentat de Eugenia Apostu

Rusia expulzează un diplomat al Republicii Moldova drept răspuns la decizia de săptămâna trecută a Chişinăului de a expulza un diplomat rus. Ambasadorul Republicii Moldova, Lilian Darii, a fost convocat astăzi în legătură cu decizia de expulzare. Moscova impune sancțiuni și pentru un ministru și trei deputați ai puterii de la Chișinău. Ministrul de Externe, Nicu Popescu, afirmă că acțiunile Moscovei sunt de multă vreme ”ostile”.

Ieftinirea carburanților continuă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noile prețuri plafon pentru ziua de miercuri, 26 aprilie.

Primele o sută de proiecte din cadrul Programului Național „Satul European” au fost finalizate, a anunțat astăzi într-un briefing șefa statului, Maia Sandu. Datorită acestor proiecte de dezvoltare a localităților, peste 20 mii de oameni au obținut acces la apă potabilă, iar aproape 34 mii se bucură de iluminat public. Totodată, Maia Sandu a anunțat lansarea unui nou program „Satul European Expres”. Acesta va permite autorităților locale să implementeze proiecte rapide, cu termen de finalizare de maximum șase luni.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie