Jurnalul orei 19, 5 Aprilie
Jurnalul orei 19:00 5 aprilie 2022, 23:05 | 1200

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Principalii donatori externi au convenit astăzi, la Berlin, să ajute financiar Moldova în criza refugiaților și în criza energetică. Este vorba de credite și donații consistente menite să întărească economic Moldova și să o asigure cu surse energetice alternative.

Imaginile înfiorătoare cu masacrul din suburbiile Kievului au determinat UE să aplice al 5-lea val de sancțiuni Rusiei. Printre noile restricții se numără interzicerea importului de cărbune rusesc și accesul navelor ruse în porturile țărilor membre ale blocului comunitar. În plus, în privința altor patru bănci-cheie din Rusia au fost aplicate sancțiuni.

Tot din cauza atrocităților din orașul Bucea, atribuite ocupanților ruși, peste 120 de diplomați ruși au fost expulzați din Uniunea Europeană în ultimele 48 de ore. Unele state europene în general au închis misiunile diplomatice ale Rusiei, considerându-le „cuib de spioni”.

Pomicultorii nu au învățat lecția vinificatorilor din 2006. Nu și-au diversificat piețele după embargoul impus de Rusia, iar acum, din cauza războiului, au rămas cu merele în frigidere. Ce soluție au identificat experții.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie