Sunt specialiști cu acte în regulă
Social 3 iulie 2024, 20:35 | 632

Peste 1800 de absolvenți a Universității Tehnice din Moldova sunt de astăzi specialiști cu acte în regulă. „Au fost momente grele, pline de emoții, însă am reușit”, afirmă tinerii. Unii dintre absolvenți se laudă și cu o experiență acumulată în domeniile, pe care le-au ales.

Să o susțină pe tânără a venit părinții, dar și cei 11 frați ai săi.

Alți absolvenți și-au amintit cum făceau carte pe timpul pandemiei Covid-19.

Tinerii au fost susținuți de către cei dragi, care au fost copleșiți de emoții.

„Sunteți o promoție specială, pentru că ați trecut prin pandemie”, a remarcat și rectorul UTM, felicitându-i pe absolvenți.

VIOREL BOSTAN, rector UTM: "A fost foarte greu să ne acomodăm la noile cerințe. Dar am reușit! După care a venit o altă urgie, războiul din țara vecină."

Opinia ta contează. Comentează!