Deputata PD Ruxanda Glavan a anunțat că părăsește formațiunea condusă de Pavel Filip și aderă la grupul parlamentar „Pro Moldova”
Politic 1 mai 2020, 15:25 | 2491

Deputata Partidului Democrat Ruxanda Glavan a anunțat că părăsește formațiunea condusă de Pavel Filip și aderă la grupul parlamentar „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu. Glavan a adus mai multe critici Partidului Democrat, despre care a spus că l-a suspectat de urmărirea unor „interese ascunse” încă de pe când era ministru al Sănătății, deși nu a vorbit despre asta până acum. Care au fost reacțiile lui Pavel Filip și Andrian Candu, aflați în continuare.

În anunțul său privind părăsirea Partidului Democrat, Ruxanda Glavan a menționat că ipocrizia a înlocuit toate principiile echipei acestei formațiuni.

RUXANDA GLAVAN, fostă deputată PD: Bunica mea avea o vorbă - „lut cu pleavă”! Așa și resetarea Partidului Democrat din luna februarie. A fost o încercare disperată de a liniști spiritele și de a rămâne „măcar oleacă” deasupra apei. Apoi „măcar încă oleacă” la guvernare. Credeam că sunt intenții bune în declarațiile publice despre păstrarea cursului proeuropean, despre democrație internă și condamnarea metodelor subversive de a face politică. Dar acțiunile care au urmat au demonstrat contrariul. / sursa: Facebook.com

Glavan a mai spus că doar câțiva oameni din PD iau decizii, iar restul subsemnează și nu pun întrebări. Potrivit ei, formațiunea condusă de Pavel Filip nu ar avea ”niciun gram de coloană vertebrală în raport cu partenerii de coaliție”. De partea cealaltă, Filip a declarat că ”plecarea Ruxandei Glavan nu mai surprinde pe nimeni”.

PAVEL FILIP, președintele PD: Era firesc ca oamenii care au pus-o pe listele de partid să o retragă la un moment dat. Pleacă cei care s-au obișnuit să vadă partidul ca pe un sac cu bani, iar accederea la guvernare - ca pe o sursă de venit și rezolvare a intereselor personale. / sursa: Facebook.com

La anunțul făcut de Ruxanda Glavan a reacționat și președintele grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu.

ANDRIAN CANDU, lierul grupului „Pro Moldova”: Sunt mulți profesioniști, oameni de calitate în Republica Moldova care nu pot să accepte alianța cu socialiștii și tot ce a urmat după acest mariaj. (...) În această situație, numărul celor care rămân loiali alegătorilor și promisiunilor făcute în campanie va crește mult mai repede decât vă puteți imagina. / sursa: Facebook.com

Precizăm că, după plecarea Ruxandei Glavan, fracțiunea PD rămâne cu 21 de deputați, iar grupul „Pro Moldova” ajunge la șapte legislatori. Fracțiunea PSRM numpără 37 de aleși. Vicepreședintele Partidului Democrat Eugen Nichiforciuc a declarat ieri că premierul Ion Chicu poate să rămână în funcție și din toamnă, chiar dacă acordul de guvernare cu PSRM presupunea că PD-ului ar trebui să-i revină șefia Guvernului sau a Parlamentului, după alegerile prezidențiale. Potrivit lui Nichiforciuc, deși acum premierul Chicu e asumat de PSRM, din toamnă acesta ar putea fi asumat de PD. 

Opinia ta contează. Comentează!