Nicu Popescu îşi exprimă regretul
Politic 2 iulie 2019, 20:55 | 2228

Ministrul de Externe Nicu Popescu regretă că a folosit, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o ieri la București, sintagma ”război civil” în contextul conflictului armat de la Nistru, din 1992. ”A fost o gafă. Știm cu toții că Armata Rusă a întreprins acțiuni militare ostile intereselor Chișinăului”, a subliniat Popescu, după ce a fost criticat dur de mai mulţi politicieni și reprezentanți ai societății civile.

Nicu Popescu spune că declaraţia sa de la București a fost făcută în contextul, în care le-a transmis interlocutorilor săi că Guvernul de la Chişinău este categoric împotriva federalizării Republicii Moldova.

Nicu Popescu a făcut aceste precizări, după ce a vorbit despre conflictul armat din 1992 ca fiind un "război civil".

În urma acestei declaraţii, Nicu Popescu a fost criticat de mai mulţi politicieni, inclusiv deputaţi ai Blocului ACUM Platforma DA şi PAS. Printre aceştia - Octavian Ţâcu şi Maria Ciobanu. Şi unii reprezentanţi ai societăţii civile au declarat că ministrul de Externe ar trebui să-şi prezinte scuzele. 

Opinia ta contează. Comentează!