Comentatorul politic Valeriu Pașa a fost acționat în judecată de Olesea Stamate, fost deputat și ministru al Justiției
Fostul deputat Olesea Stamate l-a acționat în judecată pe comentatorul politic Valeriu Pașa, acuzându-l de defăimare. Ea susține că Pașa ar fi declarat la Jurnal TV că „a fost infiltrată de Moscova în Partidul Acțiune și Solidaritate”, afirmație preluată eronat de un portal de știri. Valeriu Pașa respinge acuzațiile și spune că Stamate citează doar titlul știrii, care îi atribuie o frază pe care nu a rostit-o.
Totul a pornit de la o ediție a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, în cadrul căreia Valeriu Pașa a afirmat că Olesea Stamate ar fi sabotat reforma justiției din interiorul Partidului Acțiune și Solidaritate. Pașa respinge însă formularea din titlul portalului de știri, care scrie că „Stamate ar fi fost infiltrată în PAS de Rusia”. De altfel, acest citat denaturat a fost modificat ulterior, astfel că din titlul știrii a dispărut cuvântul „Rusia”.
VALERIU PAȘA, președintele comunității WatchDog: "Totul a început de la declarație pe care am făcut-o cred că în luna iulie. Când discutam contextul pre-electoral, după care m-am pomenit că cei de la Unimedia au declarat câte ceva acolo la declarația mea și au făcut din asta știre. Dar acum culmea că m-am trezit și acționat în judecată nici pentru ceea ce am zis în realitate dar pentru ceea ce pretind cei de la Unimedia, că aș fi zis eu.Eu nu am spus că a fost infiltrată de Moscova, am spus pur și simplu, a fost infiltrată și atât.Am avut în vedere că ea a avut un comportament mereu dubios."
Valeriu Pașa afirmă că procesul pornit împotriva sa este, de fapt, o acțiune menită să intimideze vocile critice. De partea cealaltă, avocatul Olesei Stamate îi solicită lui Valeriu Pașa să dezmintă public declarația făcută la „Cabinetul din umbră”. În cererea de chemare în instanța de judecată, a fost inclus și postul nostru de televiziune, în calitate de pârât. În cadrul emisiunii „Ora Expertizei” din 3 noiembrie, Olesea Stamate a fost întrebată de ce a inclus și Jurnal TV în acțiunea pornită în instanță.
OLESEA STAMATE, fosta președintă a Comisie parlamentare Juridice: "Nu v-am acționat pe Dvs. în instanța de judecată. L-am acționat pe domnul Pașa. Eu nu am participat la acea emisiune și nici n-am fost apelată în cadrul acelei emisiuni ca să pot să-mi expun poziția. Este dreptul meu de a alege modalitatea în care vreau să-mi apăr onoarea și demnitatea."
De altfel, moderatorul emisiunii i-a propus Olesei Stamate să participe la o emisiune cu Valeriu Pașa pentru a dezbate subiectul. Fostul deputat a refuzat propunerea. Într-un comentariu anterior la un mesaj publicat pe Facebook de Valeriu Pașa, redactorul-șef al portalului de știti, Olesea Bolboceanu-Banari, s-a arătat nemulțumită că a fost vizată de comentatorul politic și a scris că în context știrii se vorbea despre candidații independenți împinși de Kremlin și ar fi avut în vedere că și „Stamate a fost infiltrată”. Olesea Bolboceanu-Banari a mai scris că Pașa „aruncă cu noroi” în jurnaliștii incomozi.








