Jurnalul orei 17, 1 Decembrie
Jurnalul orei 17:00 1 decembrie 2021, 19:06 | 1690

Prezentat de Vasile Luchianu

În preajma sărbătorilor de iarnă, când de regulă vânzările sunt mari, comercianții de la piața din Florești au rămas cu ochii în soare. Proprietarul a inițiat niște lucrări de construcție și a închis o parte din piață, fără a-i preîntâmpina pe oameni că nu vor avea loc de vânzare. Aceștia s-au pomenit că trebuie să stea cu marfa fie în stradă, fie în alte locuri, unde nici clienți nu sunt. Primarul orașului Florești zice că vânzătorii au o singură opțiune - să rabde.

Mii de oameni au participat astăzi în București la parada militară organizată de Ziua Naţională a României. Pe traseul paradei, care s-a desfăşurat între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, oamenii au asistat entuziasmaţi, unii dintre ei fluturând drapele. Startul manifestărilor a fost dat cu salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de către preşedintele Klaus Iohannis, după care a fost intonat Imnul Naţional.

Guvernatorul Băncii Naționale Octavian Armașu a confirmat astăzi că în anul viitor ne-am putea confrunta cu o inflație de 15 la sută. Armașu a prezentat la Comisia parlamentară economie, buget și finanțe un raport de activitate al instituției. Potrivit acestuia, sectorul bancar este sănătos, rata creditelor neperformante a scăzut considerabil în ultimii ani, iar mediul de afaceri are acces la împrumuturi cu dobânzi mai mici.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie