Oamenii de rând din Ucraina fac apel către cetățenii din Rusia să nu tacă și să protesteze împotriva războiului
Ucrainenii de rând le cer cetățenilor Rusiei să nu tacă, să protesteze împotriva războiului și să-l oprească pe Vladimir Putin. Se întâmplă în contextul în care tot mai mulți civili, inclusiv copii, au de suferit în războiul ruso-ucrainean. Unii sunt grav răniți, alții își pierd viața. Atenție! Urmează imagini, care vă pot afecta emoțional.
În apelul său către cetățenii ruși, o femeie din Ucraina se prezintă cu nume și prenume, zice că este mamă a doi copii, este originară din Crimeea și e vorbitoare nativă de limba rusă. Femeia spune că în pofida masacrului din Ucraina, a tirurilor de rachete asupra civililor din orașele ucrainene, ea nu a primit niciun mesaj de susținere din partea rudelor sale din St. Petersburg și Crimeea.
Femeia spune că în timp ce delegațiile Ucrainei și Rusiei s-au întâlnit ieri pentru negocieri, trupele ruse au lansat atacuri masive de rachete asupra Kievului și a altor orașe din Ucraina. Ea nu poate să înțeleagă de ce oamenii din Moscova încă nu s-au mobilizat în acțiuni de amploare, pentru a cere oprirea masacrului.
În cele din urmă, femeia i-a îndemnat pe cetățenii ruși să privească la copiii lor, iar apoi să privească la copiii din Ucraina, care mor în război.
Astăzi, ministrul rus al Apărării a insistat, din nou, că loviturile aeriene sunt îndreptate exclusiv asupra obiectivelor militare din Ucraina, iar civilii nu au de suferit.








