Fără opinci, farmecul tradiției s-ar pierde, spune bărbatul care afirmă că strămoșii au știut ce înseamnă confortul.

VASILE PRISĂCARU, meșter: "Iaca facem așa ceva, pielea e grosuță, tăiem așa. Prima dată noi, am făcut, adică prima opincuță a făcut-o doamna Ludmila din dermantină. Ne-am dus așa cu dermantinul acela la un concurs. Acolo o femeie bătrână au văzut opincuțele. „Femeie dragă, opincuțele sunt făcut din dermantină, nu din piele, sunt făcute pentru expoziție."

Procesul este unul complex și meticulos, implicând tăierea precisă a pielii și coaserea propriu-zisă. Fiecare etapă are o importanță aparte, pentru ca opincile să fie nu doar frumoase, dar și confortabile.

VASILE PRISĂCARU, meșter: "Asta e principal, adică când lucrezi nu trebuie să sară din picior. Acestea sunt naturale, după modelul acela vechi, care l-am găsit eu, așa mă stărui să le fac naturale. Ca atare, după tehnică, poate să facă orișicine, numai să-și de-a interesul. Înainte, opincuțele, aici la talpă se stăruiau să le lipească cu smoală."

Pe lângă ocupația de bază, meșterul mai țese covoare și țoale tradiționale.

VASILE PRISĂCARU, meșter: "Îmi place să vin singur aici și mă apuc, fac așa încetișor țolurile acestea. Mie îmi place așa încetișor, să fie acestea bine. Batem așa bine și mergem așa. Poate că e mai repede cu suveica, dar mie îmi place așa, să o îndrept eu cum se cade. Așa țoluri au început să facă, adică înainte rogojini puneau pe jos, tot din papură puneau pe jos."

Opincile confecționate de Vasile Prisăcaru sunt foarte solicitate la expozițiile naționale, de la care se întoarce cu diplome și aprecierea publicului.