Academia de Studii Economice a Moldovei împlinește astăzi 35 de ani de la înființarea instituției
Social 25 septembrie 2026, 16:19 | 103

Academia de Studii Economice a Moldovei împlinește astăzi 35 de ani de la înființarea instituției. La evenimentul organizat cu acest prilej au participat autorități publice, rectori din țară și de peste hotare, profesori, absolvenți, studenți și parteneri ai ASEM. Cu toții au venit pentru a sărbători contribuția Academiei la dezvoltarea economiei naționale.

În anul 1994, președinta Maia Sandu a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Management. Prezentă la eveniment, șefa statului a mulțumit instituției pentru formarea sa profesională.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Sunt absolventă ASEM și formarea mea profesională a început aici. Academia a fost fondată practic odată cu Republica Moldova. Acum 35 de ani, aceasta era chemată să pregătească oameni pentru o economie aflată la începutul unor transformări profunde."

Un alt absolvent al ASEM, președintele Camerei de Comerț și Industrie, spune că instituția a instruit o generație care a ajutat Republica Moldova să devină mai competitivă.

SERGIU HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova: "Nu este companie în Republica Moldova care să nu aibă absolvenți de la ASEM. Nu este instituție publică care să nu aibă absolvenți ai ASEM, aici în țară și peste hotare, pentru că există și internaționalizare."

Rectorul Academiei de Studii Economice, Alexandru Stratan, afirmă că instituția a instruit până acum peste 80 de mii de specialiști angajați astăzi în instituții publice și în mediul de afaceri.

ALEXANDRU STRATAN, rector ASEM: "Atunci când ne-am dobândit independența țării și a trebuit să construim o economie de piață de la zero, ASEM anume prin acest lucru s-a și remarcat, că a dăruit țării peste 80.000 de specialiști, finanțiști, bancheri, economiști, contabili, antreprenori care au adus valoare adăugată economiei țării. Ne propunem să avem noi programe de studii, ne propunem să îmbunătățim calitatea studiilor în continuare."

La eveniment au participat și reprezentanți ai Academiei de Studii Economice din România.

În acest an, la ASEM, au fost admiși peste 2.200 de studenți.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "ASEM-ul trebuie să remarc că a avut cea mai mare creștere a numărului de studenți din acești ani."

În contextul evenimentului, Banca Națională pune în circulație o monedă comemorativă dedicată celor 35 de ani de la fondarea Academiei de Studii Economice. Moneda este confecționată din argint și are un tiraj de 500 de exemplare.

Opinia ta contează. Comentează!