Vasile Botnari a fost transferat în arest la domiciliu
Justiţie 22 iunie 2022, 19:44 | 696

Procurorii au contestat cu recurs la Curtea de Apel Chișinău încheierea Judecătoriei din 20 iunie prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv aplicat în privința ex-directorului SIS, Vasile Botnari, cu arestul la domiciliu, pe un termen de 30 zile.

Procurorii anticorupție cer, pentru Botnari, prelungirea arestului în Penitenciarul nr.13 pe un termen de 30 zile. Ei și-au motivat recursul prin netemeinicia deciziei primei instanțe.

La eliberarea mandatului de arestare la domiciliu în privința persoanei vizate, instanța de judecată nu a oferit o apreciere corespunzătoare argumentelor aduse de către procuror cum ar fi: riscul ingerinței învinuitului în cursul normal al efectuării justiției, influențarea și exercitarea de presiuni asupra martorilor care nu au fost încă audiați, nimicirea și deteriorarea probelor, întrucât urmărirea penală încă se află în plină desfășurare.

Pe 29 martie curent, procurorii au efectuat percheziții la domiciliul lui Vasile Botnari, după care l-au reținut. Ulterior, procurorii au solicitat mandat de arestare pentru 30 de zile, iar pe 1 aprilie acesta a fost plasat în arest preventiv în izolatorul CNA pentru 25 zile, iar prin decizia Curții de Apel Chișinău, Botnari a fost plasat în arest în Penitenciarul nr.13. Fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate, cunoscut ca mâna dreaptă a oligarhului Vladimir Plahotniuc, este acuzat de îmbogățire ilicită. Vasile Botnari a ocupat funcția de director al SIS din mai 2018 până iunie 2019. El este singurul demnitar găsit vinovat în dosarul privind expulzarea abuzivă a celor șapte profesori turci de la Liceul „Orizont” din capitală și a fost condamnat la închisoare cu suspendare, primind o amendă de 88 de mii de lei. Pe 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci expulzați.

Opinia ta contează. Comentează!