Charles al III-lea, încoronat rege
În Regatul Unit continuă și astăzi festivitățile cu ocazia încoronării regelui Charles al III-lea, motiv pentru care britanicii au parte de zi liberă. S-a scris istorie sâmbătă, când Charles al III-lea și soția sa, Camilla, au fost încoronați rege și regină la Westminster Abbey, sub privirile întregii lumi. Aseară, la Castelul Windsor s-a dat un concert, care a inclus nume mari precum Lionel Richie sau Katy Perry. A fost prima încoronare a Marii Britanii din 1953. BBC notează că evenimentul a fost urmărit de aproximativ 20 de milioane de britanici.
CHARLES AL III-LEA, regele Marii Britanii: "Tot ce am promis că voi face, lucrurile pe care le-am promis, le voi îndeplini și mă voi ține de ele. Să mă ajute Dumnezeu!"
Charles al III-lea şi soţia sa, Camilla, au fost încoronaţi în cadrul unei ceremonii prezidate de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby. Au fost utilizate însemnele regale şi coroana Sfântului Edward, din secolul al XVII-lea, care cântăreşte peste două kilograme şi este încrustată cu pietre preţioase. Evenimentul a fost marcat de ritualuri, care datează de mai bine de o mie de ani. 2300 de invitați au fost prezenți, printre care în jur de o sută de șefi de stat, inclusiv președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Britanicii au ieșit pe străzi pentru a-i vedea pe rege și regină. De cealaltă parte, au existat manifestanți care au ieșit cu pancarte, pe care scria "Nu este regele meu" și "Aboliţi monarhia", scrie Reuters. Unii londonezi au organizat petreceri în stradă pentru a sărbători încoronarea.
La ceremonie au asistat copiii regelui - prinții William și Harry. Prinţul Harry, fiul cel mic al regelui, a venit fără soţia sa, Meghan, şi cei doi copii ai lor, Archie şi Lilibet.
După evenimentul plin de fast și după tradiția marelui prânz de duminică, la Castelul Windsor s-a organizat un concert pentru a încheia cea de-a doua zi a festivităţilor de încoronare. 20 de mii de oameni au fost prezenți. Au fost prezente nume grele din industria americană a muzicii, nu și din cea britanică. Prințul de Wales, William, fiul cel mare al regelui, a susținut un discurs.
WILLIAM, prințul de Wales: "Tată, suntem atât de mândri de tine! De asemenea, vreau să-mi exprim mândria și recunoștința față de milioanele de oameni, care muncesc în forțele britanice, în sălile de clasă, în spitale, în comunitățile locale."
Seara a fost marcată și de secvențe video, care au apărut pe ecranul de la castel. Actorul american Tom Cruise a trimis un mesaj original monarhului.
TOM CRUISE, actor: "De la pilot la pilot, Majestate, puteți fi oricând camaradul meu de zbor."
Încoronarea regelui Charles a avut loc la mai bine de 70 de ani după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, a fost încoronată pe 2 iunie 1953. Charles este cel de-al 40-lea monarh al Regatului Unit.








