Maia Sandu a semnat decretul pentru un acord de finanțare din partea Comisiei Europene
Maia Sandu a semnat decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui acord între Republica Moldova și Comisia Europeană, privind asistența financiară din partea Uniunii Europene.
Este vorba de o donație de 15 milioane de euro, ajutor obținut ca urmare a discuțiilor avute în cadrul recentei vizite a președintelui la Bruxelles. Banii sunt destinați pentru depășirea crizei sanitare și economice. Potrivit Maiei Sandu, acest decret va face posibilă acordarea finanțării pentru Republica Moldova în contextul în care lipsește un guvern cu atribuții depline.








