Centrele medicilor de familie din țară au început vaccinarea împotriva gripei sezoniere
Centrele medicilor de familie din țară au început vaccinarea împotriva gripei sezoniere. Procedura este recomandată în special pentru categoriile de risc, înainte de creșterea numărului îmbolnăvirilor. Preparatul este administrat inclusiv copiilor și gravidelor.
ELENA ROBU, medic de familie: "Vaccinarea antigripală a fost deja demarată la noi în policlinică. Persoanele care sunt vaccinate sunt din toate vârstele, dar cu preponderență grupa de risc: persoanele care au boli cardiovasculare, diabet zaharat, boli hepatice, renale. Copiii sunt vaccinați de la vârsta de șase luni. Vaccina antigripală nu este contraindicată femeilor însărcinate, ba din contra este indicată este recomandară pentru a fi protejată atât mama cât și fătul."
Medicii îndeamnă populația să manifeste prudență la tratament și să nu confunde gripa cu o simplă răceală.
ELENA ROBU, medic de familie: "Gripa este o boală, nu este o simplă răceală și cu ea aduce diferite complicații severe, până la deces. De aceea, este necesitatea de a fi vaccinat la începutul sezonului rece, de obicei, toamna, în luna octombrie. Vaccina antigripală nu ne salvează total de o îmbolnăvire, dar dacă ne îmbolnăvim facem o formă mult mai ușoară, fără complicații severe."
Pe lângă vaccinare, medicii recomandă respectarea igienei personale, mai ales în timpul tusei și strănutului, odihna suficientă, alimentația echilibrată și suficientă mișcare. La centrele medicale teritoriale oamenii și-au administrat deja noul vaccin antigripal.
Începutul campaniei de vaccinare a coincis cu majorarea numărului cazurilor de infecții respiratorii. În perioada 5–11 octombrie au fost înregistrate 2.213 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea la copii. Față de săptămâna precedentă, este o creștere cu patru la sută.








