Varșovia a anunțat închiderea frontierei cu puțin timp înainte ca Rusia și Belarus să înceapă astăzi exercițiile militare „Zapad 2025”
Externe 12 septembrie 2025, 17:15 | 354

Consiliul de Securitate al ONU se reunește de urgență astăzi, la solicitarea Varșoviei, după ce dronele rusești au intrat zilele trecute în spațiul aerian al Poloniei. Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat închiderea frontierei, cu puțin timp înainte ca Rusia și Belarus să înceapă astăzi exercițiile militare „Zapad 2025”. Țările vecine iau măsuri suplimentare de securitate.

Rusia și Belarus au demarat exercițiile militare comune Zapad 2025, programate între 12 și 16 septembrie, care implică zeci de mii de soldați și includ antrenamente cu noul sistem de rachete „Oreșnik”, capabil, potrivit presei ruse, să transporte focoase nucleare.

Generalul-locotenent în rezervă al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, Lance Landrum, a declarat pentru Radio Free Europe/Radio Liberty că scopul cel mai probabil al acestor exerciții militare „este ca Vladimir Putin să încerce să arate că este încă puternic, că războiul din Ucraina nu i-a afectat cu adevărat”.

Exercițiile Zapad au stârnit deja îngrijorarea Ucrainei și Letoniei, Lituaniei și Poloniei, care vor urmări cu atenție evoluția acestora. Ultimele exerciții Zapad au avut loc în urmă cu patru ani, în 2021. Atunci, ele au fost folosite ca pretext pentru mutarea trupelor ruse în Belarus, iar câteva luni mai târziu au pătruns în Ucraina în februarie 2022.

După pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian polonez în urmă cu câteva zile, Varșovia a luat măsura de a închide complet frontiera cu Belarus pe întreaga durată a exercițiilor militare. „Exercițiul din acest an va indica foarte probabil modul în care Moscova se așteaptă să se desfășoare un război împotriva NATO”, a scris Consiliul German pentru Relații Externe într-un raport recent care prezenta o previzualizare a exercițiilor, mai notează RFE/RL.

Președintele american Donald Trump a declarat joi că intruziunea unor drone pe teritoriul polonez ar fi putut fi rezultatul unei erori din partea Rusiei.

DONALD TRUMP: "Ar putea fi o eroare. Dar, indiferent de situație, nu sunt mulțumit de nimic în această situație."

Varșovia a reacționat ferm la aceste declarații. „Ne-am dori și noi ca atacul cu drone asupra Poloniei să fi fost o greșeală. Dar nu a fost. Și știm asta”, a declarat premierul polonez Donald Tusk într-un mesaj pe platforma X.

Cel puțin 19 drone rusești au pătruns în spațiul aerian polonez miercuri dimineața, determinând armata poloneză, precum și alte aeronave și sisteme de apărare aeriană ale unor aliați precum Țările de Jos, Germania și Italia, să respingă intruziunea sub coordonarea Comandamentului aerian al NATO. Guvernul polonez a calificat incidentul drept „un act de agresiune”, în timp ce Rusia a negat orice intenție de a ataca Polonia și și-a exprimat disponibilitatea de a deschide consultări cu această țară.

Opinia ta contează. Comentează!