Doi adolescenți, de 16 și 17 ani, din raionul Strășeni, sunt cercetați penal pentru că ar fi distribuit droguri în capitală
Doi adolescenți, de 16 și 17 ani, din raionul Strășeni, sunt cercetați penal pentru că ar fi distribuit droguri în municipiul Chișinău.
Tinerii au fost reținuți în timp ce ar fi încercat să plaseze în ascunzișuri stupefiante. Asupra unuia dintre ei au fost găsite 57 de pachețele cu PVP și două cântare, iar din ascunzișuri au fost ridicate alte 23 de pachețele. În total, cei doi ar fi avut 80 de pachețele cu substanțe interzise. Ei au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între șapte și 15 ani de închisoare.








