Rata inflației a crescut de la 6,7% până la 12,4%, înregistrând astfel o majorare aproape dublă
Economic 13 decembrie 2021, 17:22 | 866

În ultimele două luni, rata inflației aproape că s-a dublat în Republica Moldova. Datele Biroului Național de Statistică arată că dacă în luna septembrie curent, inflația era de 6,7% - în luna noiembrie, aceasta a ajuns la 12,4%, depășind cu mult prognozele BNM pentru anul curent. Aceasta înseamnă o scădere pronunțată a puterii de cumpărare a oamenilor. Cel mai mult s-au scumpit produsele alimentare, iar cei mai afectați de inflația galopantă sunt pensionarii și familiile cu venituri mici.

Datele BNS arată că prețurile medii de consum în luna noiembrie curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, au crescut cu 12,4%. Produse alimentare s-au scumpit cu 15,5%, mărfuri nealimentare - cu 11,3%, iar servicii prestate populației cu - 9,6%. Expertul economic Veaceslav Ioniță notează că acești indicatori reprezintă o accelerare puternică a inflației. Mai mult, potrivit lui, în acest an, inflația va atinge cota maximă din ultimii cel puțin 20 ani. Mulți cetățeni spun că scumpirile fără sfârșit îi îngrijorează.

Fenomenul inflaționist se face simțit în majoritatea țărilor lumii. Au crescut esențial prețurile la resursele energetice, materiale de construcție, la produsele alimentare și nealimentare. Bunăoară, inflația în Statele Unite ale Americii a ajuns la 6,8%, cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani.

Opinia ta contează. Comentează!