Jurnalul orei 17, 5 August
Jurnalul orei 17:00 5 august 2022, 22:22 | 1967

Prezentat de Eugenia Apostu

Creditele se scumpesc din nou. Banca Națională a majorat, până la 21,5 la sută, rata de bază. Adică, a scumpit banii, ca să țină sub control creșterea prețurilor. Oamenii care s-au împrumutat de la bănci cu credite flotante urmează să achite dobânzi mai mari. Decizia BNM nu are efect asupra inflației, în schimb lovește în cetățenii de rând, afirmă unii experți de la Chișinău.

Salariile din sectorul public vor fi majorate din luna septembrie. Creșterile salariale vor fi de aproximativ 6 la sută. Primii vizați sunt cei cu venituri mici, a menționat Natalia Gavrilița la postul public de radio. Angajaților din sectorul public cu un salariu mai mic de 15.000 de lei li se va acorda un ajutor unic de 3.000 de lei. De asemenea, Guvernul va oferi 1.500 de lei pentru cei care au pensii mai mici de 5.000 de lei, iar copiii vor primi o alocație lunară de până la 1.000 de lei.

Speranța de viață în Republica Moldova este în descreștere. Pentru anul 2021 aceasta a constituit 69,1 ani - cu 0,7 ani mai puțin în comparație cu anul precedent. În comparație cu nivelul mediu al speranței de viață din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, în Moldova vorbim de o descreștere cu 11,3 ani, iar din cauza migrației și a natalității scăzute, populația Republicii Moldova îmbătrânește și scade numeric.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie