Image-Description
Natalia Gavrilița, întrevedere cu ambasadorul Azerbaidjanului; Importul de gaze din Azerbaijan, printre subiectele discutate
Politic 22 septembrie 2022, 14:55 | 432

Perspectivele aprofundării cooperării comerciale și investiționale dintre Republica Moldova și Azerbaidjan au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan la Chișinău, E.S. Gudsi Dursun oglu Osmanov.

Oficialii au salutat inițiativa de organizare a Comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperare comercial-economică, care se va desfășura la Baku, în perioada 10-12 octombrie anul curent. În aceeași perioadă, va fi organizat și un Forum bilateral al oamenilor de afaceri, în cadrul căruia vor fi prezentate oportunitățile investiționale în țara noastră. Evenimentele vor coincide cu vizita prim-ministrei Natalia Gavrilița la Baku, în acest sens fiind discutate și aspecte organizatorice ale deplasării.

„În pofida tuturor provocărilor, Republica Moldova rămâne o destinație favorită pentru investitorii străini. În ultima perioadă, am reușit să atragem proiecte investiționale din țări ca Belgia, Olanda, Turcia, SUA, Germania, Lituania, Marea Britanie. Ne dorim să fortificăm cooperarea investițională cu mediul de afaceri din Azerbaidjan”, a menționat Natalia Gavrilița.

De asemenea, șefa Executivului a exprimat interesul Republicii Moldova pentru fortificarea cooperării în sectorul energetic, fiind analizată posibilitatea importului de gaze naturale din Azerbaidjan. Măsura este prevăzută în varianta actualizată a Strategiei Energetice Naționale.

În prezent, Republica Moldova are semnate cu Azerbaidjan cca 50 de acorduri în diverse domenii de cooperare.

GavrilițaGavrilița
gov.mdgov.md
gov.mdgov.md

Opinia ta contează. Comentează!