Jurnalul orei 17, 5 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 5 septembrie 2022, 18:05 | 625

Prezentat de Vasile Luchianu

Va fi elaborat un mecanism mai strict de responsabilizare pentru a preveni scurgerile de informații din dosarele penale și din sistemul de justiție al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Șefa statului a menționat că documentarea insuficientă în anumite cauze poate discredita procesul de anchetă și de înfăptuire a justiției.

Autoritățile de la Chișinău au inițiat procedura de extrădare a lui Dorin Stratulat, principalul suspect în cazul omorului tânărului de 29 de ani găsit împușcat într-o pădure din raionul Strășeni. Acum el se află în arest la București. Informația a fost confirmată pentru Jurnal TV de către șeful Inspectoratului General al Poliție, Viorel Cernăuțeanu. El nu a exclus că procedura de extrădare ar putea eșua, deoarece Stratulat are cetățenie română, iar România nu-și extrădează cetățenii.

Doi dintre cei trei suspecți reținuți pe 2 septembrie au fost plasați în arest preventiv pentru 20 de zile în dosarul vizând finanțarea ilegală a Partidului Șor. S-a întâmplat ieri urmare a unei decizii a magistraților Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana. A treia persoană a fost eliberată în aceeași zi în care a fost reținută. Informațiile au fost confirmate pentru Jurnal TV de Procuratura Generală.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie