Jurnalul orei 17, 18 Ianuarie
Jurnalul orei 17:00 18 ianuarie 2022, 18:55 | 920

Prezentat de Eugenia Apostu

Răufăcătorii au prădat o biserică din orașul Ungheni, noaptea trecută. Hoţii au spart un geam și apoi au furat toți banii, pe care i-au găsit în altar. Inspectoratul de Poliție Ungheni ne-a comunicat că are în vizor o persoană suspectă.

Penitenciarul nr. 10 Goian are un bloc nou, care întrunește toate normele internaționale pentru detenția minorilor. Aceștia însă nu pot fi amplasați în clădirea adaptată, deoarece... nu are cine îi păzi. Instituția se confruntă cu o lipsă acută de gardieni. Echipa noastră de filmare a mers la noul bloc al închisorii din Goian să vadă pentru ce s-au cheltuit peste 38 de milioane de lei.

Guvernul a anunțat că va mări suma compensațiilor pentru consumatorii de agent termic, iar în criza gazelor ar putea fi necesară din nou declararea stării de urgență, pentru a acoperi deficit de lichidități. Declarația a fost făcută de premierul Natalia Gavrilița. Ea a precizat că răspunsul Gazpromului în privința amânării plății pentru luna ianuarie rămâne incert. Asta în condițiile în care termenul-limită de achitare expiră peste două zile - pe 20 ianuarie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie