Patrula Jurnal TV, 27 August

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Problemele se țin lanț la compania Air Moldova. După ce, zilele trecute, compania aeriană a anunțat că prelungește sistarea zborurilor până pe 14 septembrie, astăzi Autoritatea Aeronautică Civilă i-a suspendat Certificatul de Operator Aerian. Air Moldova nu va putea opera zboruri până pe 31 octombrie curent.

Belgradul cere Chișinăului să explice refuzul intrării în Republica Moldova a compozitorului sârb Goran Bregović, care urma să participe aici la un festival muzical. Poliția de Frontieră precizează că Bregovic avea interdicție încă din 2022 de a intra în Republica Moldova. Bregovic și-a arătat viziunea pro rusă și a susținut anexarea Ucrainei de către Federația Rusă, afirmă oficialii de la Chișinău.

A început audierea martorilor în dosarul Constantin Țuțu, învinuit de îmbogățire ilicită. Mai multe ședințe au fost amânate pe bandă rulantă. Din cele șapte planificate pentru luna august, cinci au fost deja amânate. Cu toate acestea completul de judecată a reușit în ședința de ieri să treacă la etapa audierii martorilor. Totodată, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, vor examina și probele acuzării.

Opinia ta contează. Comentează!