Igor Dodon ar putea fi cercetat în dosarul „pungii negre” în care se presupune că erau bani transmiși de Vladimir Plahotniuc
Justiţie 17 mai 2022, 19:21 | 1072

Ex-președinte Igor Dodon ar putea fi cercetat totuși în dosarul pungii negre în care se presupune că erau bani transmiși de fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc. O decizie în acest sens a luat astăzi Curtea de Apel.

Curtea de Apel Chișinău a casat astăzi integral Hotărârea Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana privind menținerea Ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon. Prin această Hotărâre a fost deschisă calea legală pentru reînceperea urmăririi penale a fostului șef de stat, Igor Dodon, în episodul denumit generic „Punga neagră” în care se presupune că erau bani transmiși de către Vladimir Plahotniuc. În anul 2020, ex-deputatul Iurie Reniță, a publicat imagini video în care apare Igor Dodon, căruia Plahotniuc îi întinde o pungă neagră. Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo a declarat, la un an de la apariția imaginilor cu punga neagră, că nu există suficiente probe pentru inculparea fostului președinte, iar în octombrie 2020, Judecătoria Chișinău a lăsat în vigoare ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale în baza imaginilor făcute publice de Reniță.

Opinia ta contează. Comentează!