Salariile în sectorul public vor fi majorate din luna septembrie cu aproximativ 6 la sută
Economic 5 august 2022, 17:50 | 1376

Salariile din sectorul public vor fi majorate din luna septembrie. Creșterile salariale vor fi de aproximativ 6 la sută. Primii vizați sunt cei cu venituri mici, a menționat Natalia Gavrilița la postul public de radio. Angajaților din sectorul public cu un salariu mai mic de 15.000 de lei li se va acorda un ajutor unic de 3.000 de lei. De asemenea, Guvernul va oferi 1.500 de lei pentru cei care au pensii mai mici de 5.000 de lei, iar copiii vor primi o alocație lunară de până la 1.000 de lei.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministrul Republicii Moldova: "Vom veni cu un ajutor pentru pensionari. Vom acorda câte 1.500 de lei pentru cei care au pensii mai mici de cinci mii de lei. Vom veni cu un ajutor și pentru copii. Vom crește alocația până la o mie de lei pe lună. Vom veni și în ajutorul antreprenorilor cu compensarea creșterii ratelor de dobândă. Acesta este un element care să ajute agenții economici și să ne asigurăm că avem locuri de muncă și, în același timp, să temperăm creșterea prețurilor."

Potrivit prim-ministrului, salariile în sectorul public vor fi majorate cu 6%.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministrul Republicii Moldova: "Este vorba despre cei care au valoarea de referință 1.800 și 1.900. Sunt niște chestii mai tehnice, dar scopul este de a crește salariile pentru cei care au salarii mai mici. În această situație dificilă nu mergem cu creșteri majore pentru cei care au salarii mari, dar acolo unde, țintit, trebuie să intervenim, pentru că avem nevoie de expertiză foarte bună."

În legătură cu alertele false cu bombă din ultima vreme, Gavrilița a spus că acestea provin din Rusia și Belarus.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministrul Republicii Moldova: "Ele vin din extern, sunt greu de urmărit. Noi știm anumite lucruri, că sunt surse în Belarus, Rusia. Noi lucrăm cu aceste state ca să identificăm persoanele, dar în online e foarte greu de urmărit până la capăt, mai ales comanditarii. Este foarte ușor să fie ajustate tacticile. Nici nu știm, de fapt, dacă cei care stau în spate sunt în aceste state pe care le-am numit."

În contextul crizei energetice, premierul Gavrilița a spus că Guvernul va interveni iarna aceasta cu compensații direct în factură pentru șase categorii de cetățeni în funcție de nivelul lor de vulnerabilitate energetică.

Opinia ta contează. Comentează!