La sfârșitul anilor 80, Republica Moldova încerca să-și croiască propriul drum, independent de Uniunea Sovietică. Poporul voia să readucă în circulație limba română în baza grafiei latine și să accentueze, pe această cale, identitatea națională a românilor dintre Prut și Nistru. Unele regiuni, afectate de propagandă, se opuneau acestor schimbări. Stânga Nistrului, cu importante forțe militare, care includeau garda republicană, miliția și alte structuri, dispunea de peste 20 de mii de inși instruiți, echipați și sprijiniți de Armata a 14-a a Federației Ruse, care staționa în regiune. Republica Moldova încă nu avea pe atunci o armată și se putea apăra doar prin câteva mii de polițiști și voluntari.

Au spus să scoatem tricolorul, că o să ne bată. Și tot așa ne-a spus comandantul, că o să îl bată din BTR, ca să nu bată gardiștii încoace. I-am spus că poate să se urce acolo și mama și tata, dar nu îl dau jos.

Practic, suntem în război cu Rusia, cu Impreriul Rus. De aici reiese că trebuie mobilizare totală. Toți la apărarea Patriei!

În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, trupele cazacilor veniți din Ucraina și Rusia au atacat Comisariatul de Poliție Dubăsari. După ce Republica Moldova a obținut statutul de membru al ONU, în 2 martie 1992, președintele de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste, care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției de pe malul estic al Nistrului, loiale Chișinăului. Tot în 2 martie, gardiștii și cazacii au blocat podurile de peste Nistru spre Vadul lui Vodă și barajul hidrocentralei de la Dubăsari.

În 13 martie 1992, gardiștii au pătruns la Coșnița, unde au ucis un polițist și i-au rănit pe câțiva. O zi mai târziu, forțele separatiste au aruncat în aer podurile peste Nistru de la Vadul lui Vodă și Dubăsari.

Să-i alungăm pe toți de rând de aici. Alungat rusul de aici. Nu sunt la dânșii.

Atacurile barbare continuau, alimentate de Moscova, în timp ce trupele moldovenești rezistau agresiunii.

În iunie, atacurile separatiștilor s-au intensificat, iar oameni care nu s-au supus regimului au fost persecutați. În această perioadă, au fost încătușați membrii așa-numitului „grup Ilașcu”, acuzat de terorism.

Războiul s-a încheiat oficial în 21 iulie 1992, când președintele Rusiei, Boris Elțin, și cel al Republicii Moldova, Mircea Snegur, au semnat, la Moscova, Acordul de încetare a focului, în prezența liderului de atunci al separatiștilor, Igor Smirnov. Războiul s-a încheiat cu înghețarea conflictului și intrarea așa-ziselor forțel rusești de menținere a păcii. Ulterior, au fost create Comisia Unificată de Control și Forțele Comune de Menținere a Păcii.