Donald Trump a declarat luni că se așteaptă la o întâlnire constructivă cu Vladimir Putin, în Alaska
Externe 12 august 2025, 20:04 | 201

Donald Trump a declarat luni că se așteaptă la o întâlnire constructivă cu Vladimir Putin, în cadrul summitului programat vineri, în Alaska, în care cei doi lideri vor discuta despre o rezolvare a războiului din Ucraina, informează AFP. Volodimir Zelenski este de altă părere. El zice că Rusia își mobilizează trupele pentru noi atacuri. În același timp, liderii Uniunii Europene fac apel la Trump să apere interesele de securitate ale Europei.

DONALD TRUMP: "Vom schimba liniile, liniile de luptă. Rusia a ocupat o mare parte din Ucraina. Au ocupat câteva teritorii foarte importante. Vom încerca să recuperăm o parte din acel teritoriu pentru Ucraina. Mă înțeleg bine cu Zelenski, dar nu sunt de acord cu ceea ce a făcut. Este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc. Următoarea întâlnire va fi cu Zelenski și Putin, sau cu amândoi împreună."

Într-o conferință de presă la Casa Albă, Trump a precizat că, imediat după reuniunea cu Putin, în Alaska, îi va contacta pe Zelenski și pe liderii europeni pentru a le comunica rezultatul discuțiilor.

La Kiev, Volodimir Zelenski a avertizat marți că Rusia „nu dă niciun semn că s-ar pregăti de o încetare a focului” și că, dimpotrivă, își mobilizează trupele pentru noi atacuri. Declarația a venit la scurt timp după conferința de presă a lui Trump. Potrivit liderului ucrainean, scopul lui Putin este „să prezinte o întâlnire cu America drept o victorie personală și apoi să continue să exercite presiuni asupra Ucrainei ca și până acum”.

VOLODIMR ZELENSKI: "Am primit un raport din partea serviciilor secrete și a comandamentului militar despre ceea ce Putin are în vedere și pentru ce se pregătește. Acestea includ pregătiri militare. Cu siguranță, nu se pregătește pentru o încetare a focului sau pentru încheierea războiului. Nu există niciun semn că rușii s-ar pregăti pentru o situație post-război – niciunul până acum. Dimpotrivă, își mută trupele astfel încât să înceapă noi operațiuni ofensive."

Președintele ucrainean a declarat luni că orice concesii față de Rusia nu o vor convinge să înceteze luptele în Ucraina. „Rusia prelungește războiul și, prin urmare, este nevoie de o presiune globală mai puternică”, a scris Zelenski pe rețeaua X.

Una din cerințele lui Putin pentru a conveni o pace este recunoașterea de către Kiev și comunitatea internațională a teritoriilor ocupate ca fiind rusești. Peninsula Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson să facă parte din Rusia, iar Ucraina să înceteze să le revendice. Zelenski respinge ideea ca un acord cu Rusia să implice o cedare, cel puțin formală, a acestor teritorii ucrainene ocupate.

Liderii Uniunii Europene au emis marți dimineață o declarație prin care fac apel la președintele Donald Trump să apere interesele de securitate ale Europei. Ungaria nu a semnat documentul. Declarația a apărut cu câteva zile înainte de întâlnirea din Alaska Trump-Putin, la care nu au fost invitați liderii europeni și nici Volodimir Zelenski. De asemenea, europenii au respins ideea lui Trump privitoarea la cedarea de către Ucraina a unor teritorii. Liderii europeni au arătat că „salută eforturile președintelui Trump de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, dar au transmis că pentru ei, „calea către pacea în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina”.

Întâlnirea de vineri, 15 august, va fi prima între Vladimir Putin și un președinte al Statelor Unite de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022. Detaliile logistice ale summitului din Alaska nu au fost anunțate încă, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!