Jurnalul orei 15, 22 Septembrie
Prezentat de Vasile Luchianu
Republica Moldova urmează să intre, din 26 septembrie, în stare de urgență în domeniile energetic și hidrologic. Guvernul a aprobat propunerea în acest sens, pentru o perioadă de două luni. Potrivit premierului, importurile garantate de energie electrică nu acoperă necesarul în orele de vârf, iar scumpirile pe piața internațională a gazelor naturale pun presiune pe tarife și prețul de achiziție. Iarna va fi mai grea decât cea trecută, avertizează Vasile Tofan și anunță o revizuire a compensațiilor, încât ajutorul să ajungă la mai multe gospodării.
Încălzirea centralizată urmează să se scumpească în capitală cu peste 1.600 de lei pentru o gigacalorie sau cu peste 80 la sută. O cerere în acest sens a fost depusă de „Termoelectrica” la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Furnizorul solicită un tarif de 3.689 de lei pentru o gigacalorie, față de 2.020 de lei cât este acum.
Majorarea tarifelor pentru noile pașapoarte în Republica Moldova a fost amânată cu 15 zile, până în 15 octombrie. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvern.








