Peste două miliarde de oameni la nivel mondial suferă de deficiențe de vedere sau orbire
Peste două miliarde de oameni la nivel mondial suferă de deficiențe de vedere sau orbire. Mai bine de jumătate puteau preveni aceste probleme, dacă ar fi urmat controale periodice la oftalmolog. De Ziua Mondială a Vederii, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat un flashmob, prin care a vrut să atragă atenția cetățenilor asupra importanței de prevenire a problemelor de vedere.
Specialiștii atenționează că unii oameni pot fi mai vulnerabili în fața problemelor de vedere.
LILIA DUMBRĂVEANU, șefa Catedrei Oftalmologie și Optometrie USMF: "Prevenim traumatismele prin echipamente de protecție la locul de muncă, cele sportive, cât și acasă, unde există factori de risc. În special, aș atrage atenția la persoanele care au factori de risc: cei care suferă de diabet zaharat, hipertensiune arterială, cei care au antecedente familiale de glaucomă, miopie, astigmatism, degenerescența maculară, legată de vârstă, pentru că toate acestea se transmit."
Din cauza dispozitivelor digitale, miopia se manifestă în ultimii ani tot mai des la copii.
STELIAN CURRCĂ, optometrist: "Noi recomandăm un control profilactic o dată în an. Trebuie să petrecem minim două ore afară, trebuie să petrecem la o distanță nu mai mică de 30-40 cm, dacă vorbim de citit, telefon. Dacă vorbim de dispozitive digitale, ar fi bine să facem pauze, să nu stăm mai mult de 30-40 de minute."
Ziua Mondială a Vederii este marcată în fiecare an în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, pentru a atrage atenția asupra importanței sănătății ochilor și prevenirii orbirii. În acest an, 98 de studenți își fac studiile la Facultatea Optometrie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.








