După proteste și avertismente privind noi ieșiri în stradă, fermierii anunță că au ajuns la un acord cu autoritățile
Social 5 iunie 2026, 16:12 | 163

După proteste și avertismente privind noi ieșiri în stradă, fermierii anunță că au ajuns la un acord în negocierile cu autoritățile. Potrivit Asociației „Forța Fermierilor”, Guvernul ar fi acceptat mai multe revendicări-cheie, inclusiv restituirea accizelor la motorină și introducerea plăților directe per hectar. Ministerul Agriculturii afirmă însă că deciziile finale urmează să fie analizate și discutate în continuare.

ALEXANDRU SLUSARI, președintele Asociației „Forța Fermierilor”: "Noi am fost informați ieri în cadrul ședinței Consiliului că doamna ministru, în principiu, a acceptat revendicările strategice ale „Forței Fermierilor”, cum ar fi acordarea plăților directe începând cu anul 2027 per hectare la culturile cerealiere și oleaginoase, restituirea în proporție de 100% acciza pentru motorină agricolă chiar în anul 2026 și neadmiterea creșterii poverii fiscali în urma majorării TVA la cota de 20%."

Potrivit lui Alexandru Slusari, ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a cerut răgaz până pe 15 iunie pentru clarificarea unor aspecte tehnice și pentru discuții suplimentare cu ministrul Finanțelor, însă fermierii așteaptă cât mai rapid o decizie finală, deoarece situația din sector rămâne dificilă. Deocamdată, protestele sunt puse pe pauză.

ALEXANDRU SLUSARI, președintele Asociației „Forța Fermierilor”: "Deocamdată noi așteptăm continuarea dialogului. Eu nu am ce ascunde că există și o doză mare de scepticism în rândurile fermierilor. Noi acum suntem preocupați cu informarea agricultorilor în teritoriu, avem mai multe ședințe în raioane și suntem gata pentru orice scenariu."

Ministrul Agriculturii a declarat că în cadrul discuțiilor au fost analizate mai multe solicitări și au fost examinate diferite scenarii privind plățile directe, restituirea accizelor și politicile fiscale aplicabile sectorului agricol. Totuși, examinarea unor scenarii nu înseamnă direct că decizia este adoptată.

LUDMILA CATLABUGA, ministrul Agriculturii: "Discuțiile fac parte dintr-un proces de lucru, în care fiecare opțiune urmează să fie evaluată din punct de vedere bugetar, economic și administrativ, în consultare cu Ministerul Finanțelor și cu alte instituții responsabile. (...) Ministerul își dorește soluții care să sprijine fermierii micro, mici și mijlocii, dar care să fie, în același timp, responsabile financiar și aplicabile pe termen lung."

Mai mulți agricultori din Asociația „Forța Fermierilor” au protestat pe 27 mai în fața Guvernului, acuzând autoritățile de inacțiune. În fața manifestanților au ieșit ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga, și ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care i-au invitat pe fermieri la discuții. Atunci, Alexandru Slusari a declarat că fermierii au avut timp de două luni mai multe runde de discuții cu autoritățile, dar rezultatele au fost minime.

Opinia ta contează. Comentează!