De când Rusia a invadat Ucraina, un preot din Lvov a oficiat slujbe de înmormântare pentru soldații ucraineni în fiecare zi
De când Rusia a invadat Ucraina, un preot din Lvov a oficiat în fiecare zi slujbe de înmormântare pentru soldații ucraineni. Într-un interviu pentru AFP, preotul afirmă că nimănui nu îi este ușor, dar rezistă și se roagă.
Părintele Taras Mikhalchuk a pierdut evidența numărului de înmormântări, pe care le-a oficiat.
TARAS MYKHALCHUK, preot din Lvov, Ucraina: "Te gândești la ce se întâmplă și realizezi că nu este un proces natural. Nu este ceva ce ai învățat sau ceva, cu care ești obișnuit. Este un moment unic de experiență despre care va fi posibil de discutat mai serios prin prisma următorilor ani. Dar acum știu un lucru: sarcina noastră este să aducem speranță, susținere și iubire acelor familii, care și-au pierdut luptătorii."
Preotul afirmă că nimănui nu îi este ușor, dar că rezistă și se roagă.
TARAS MYKHALCHUK, preot din Lvov, Ucraina: "Din punct de vedere psihologic, mă simt de parcă aș fi trăit cel puțin cinci ani în acest an. Acesta este primul moment. Un al doilea este că, evident, am mai mult păr cărunt pe cap. Cred că în acest an, ca toți ceilalți, am îmbătrânit dramatic... Psihologic nu este ușor, dar noi nu cedăm și ne rugăm."
Pe 24 februarie 2022, Rusia a declanșat un război neprovocat în Ucraina, cauzând moarte și distrugeri masive. Invazia a zguduit întreaga lume.








