Atacul asupra orașului Odesa a ucis două persoane și a rănit alte 15
Externe 1 mai 2025, 20:27 | 383

Două persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite într-un atac nocturn al rușilor asupra orașului Odesa. Volodimir Zelenski a subliniat că este nevoie de un „impuls puternic pentru diplomație” și a reiterat apelul la sancțiuni mai eficiente împotriva Rusiei. Între timp, emisarul special al Statelor Unite pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că nu se așteaptă ca Washingtonul să renunțe la eforturile de pace, în ciuda unor avertizări anterioare ale Casei Albe.

Atacul asupra orașului Odesa a ucis două persoane și a rănit alte 15. Au fost avariate clădiri rezidențiale, case, un supermarket, o școală și vehicule, iar incendiile au izbucnit în mai multe locații, a declarat guvernatorul Oleg Kiper. Rusia a lansat peste noapte 170 de drone, inclusiv „Shahed”, proiectate de Iran, și cinci rachete balistice Iskander-M, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene.

„De peste 50 de zile, Rusia ignoră propunerea americană de încetare a focului completă și necondiționată”, a reacționat Volodimir Zelenski după atacul asupra Odesei. „Rusia a răspuns la toate acestea cu noi bombardamente și noi atacuri”. Liderul de la Kiev a subliniat că este nevoie de un „impuls puternic pentru diplomație” și a reiterat apelul la sancțiuni mai eficiente, întărirea apărării aeriene ucrainene și sprijin internațional.

Emisarul special al Statelor Unite pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat miercuri că nu se așteaptă ca Washingtonul să renunțe la eforturile de pace, în ciuda unor amenințări anterioare ale Casei Albe în acest sens.

KEITH KELLOG, emisarul special al SUA pentru Ucraina: "Am avut 22 de termeni concreți pe care (Ucraina - n.r.) i-a acceptat. Ceea ce își doresc... și ceea ce au este un armistițiu foarte cuprinzător și permanent, care să ducă la un tratat de pace. Când mă refer la infrastructură maritimă, aeriană și terestră cuprinzătoare, timp de cel puțin 30 de zile... Ar putea duce la o inițiativă de pace importantă."

Kellog a subliniat că un armistițiu ar trebui să dureze cel puțin 30 de zile, adăugând că aceasta este și viziunea președintelui Donald Trump.

Uniunea Europeană pregătește un „plan B” privind menținerea sancțiunilor economice împotriva Rusiei în cazul în care administrația Trump abandonează discuțiile de pace din Ucraina și caută o apropiere de Moscova, a declarat miercuri Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Kaja Kallas, pentru Financial Times.

Peste ocean, cel puțin 72 de senatori americani sunt pregătiți să voteze pentru sancțiuni „zdrobitoare” împotriva Rusiei și tarife vamale masive pentru țările care susțin Moscova, a declarat reporterilor senatorul republican Lindsey Graham, potrivit Bloomberg.

Proiectul de lege ar impune noi sancțiuni Rusiei și tarife de 500% la importurile din țările care cumpără petrol, produse petroliere, gaze naturale sau uraniu rusesc, dacă Vladimir Putin evită negocieri serioase de pace pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei.

Opinia ta contează. Comentează!