Judecătoarea CSJ, Tamara Chișca-Doneva, a fost petrecută din funcție cu fast de către colegii magistrați
Justiţie 28 august 2023, 17:37 | 801

Judecătoarea de la Curtea Supremă de Justiție, Tamara Chișca-Doneva, care și-a depus cererea de demise din funcție, a fost petrecută cu fast de către colegii magistrați. Printre cei prezenți au fost și președintele Asociației Judecătorilor, Victor Sandu, și membrul Consiliului Superior a Magistraturii, Maria Frunze. Cu buchete de flori în mână, aceștia și-au dat întâlnire într-un birou al CSJ. Echipa noastră de filmare nu a fost lăsată să intre.

MARIA FRUNZE, membru al Consiliul Superior al Magistraturii: "Astăzi am fost informată de către președintele interimar al Curții Supreme de Justiție că se organizează un eveniment în legătură cu acceptarea cererii de demisie a doamnei Chișca-Doneva și în legătură cu acest fapt am venit aici."

Echipa noastră de filmare nu a fost lăsată să intre în sala, în care a avut loc petrecerea.

Peste mai bine de o oră, invitații au ieșit, unul după altul.

VICTOR SANDU, președintele Asociației Judecătorilor: "Noi am venit cu un mesaj de felicitare, i-am dorit multă sănătate și succes în continuare."

ANATOLIE ȚURCAN, judecător CSJ: "- Ce i-ați urat doamnei Doneva, la demisie? - Lăsați, nu vă zic nimic."

Cererea de demisie a Tamarei Chișca-Doneva a fost aprobată vineri, 25 august, de Consiliul Superior al Magistraturii. Datele declarație de avere și interese personale, depusă la ANI, arată că Tamara Chișca-Doneva a avut în 2022 venituri de peste 483 de mii de lei de la CSJ și o pensie care depășește 343 de mii de lei. Totodată, ea a câștigat peste 11 mii de lei din darea în arendă a terenurilor pe care le deține, din care patru agricole primite ca moștenire și unul cumpărat în anul 2008, cu peste 308 mii lei.

Tamara Chișca-Doneva este din 2006 proprietara unei case de peste 50 de metri pătrați, pentru care are certificate de moștenitor. O altă casă, cu o suprafață de peste 145 de metri pătrați, a cumpărat-o, în 2004, cu peste un milion de lei. Magistrata a declarat și altă avere imobilă, procurată în 2008 cu aproape 35 de mii de lei.

Chișca-Doneva a indicat în declarația de avere și interese personale două automobile o mașină Dacia Duster, procurată anul trecut cu 140 de mii de lei, și un Audi, pe care îl are în folosință din 2017. Judecătoarea deține mai multe carduri bancare, sumele cele mai mari păstrate fiind de peste 42 de mii euro și peste 80 de mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!