În punga neagră, pe care i-ar fi oferit-o Vladimir Plahotniuc lui Igor Dodon, erau 860 de mii de euro, afirmă Vladimir Voronin
Politic 21 august 2025, 19:38 | 724

În punga neagră, pe care Igor Dodon a primit-o în 2019 de la Vladimir Plahotniuc, erau 860 de mii de euro. Asta a mărturisit fostul președinte Vladimir Voronin la un post de televiziune. Actualul șef al comuniștilor a subliniat că este gata să depună mărturii și în fața procurorilor anticorupție. „Guvernarea e speriată și recurge la diferite provocări”, a reacționat partenerul de coaliție al lui Voronin, Igor Dodon.

În cadrul unui interviu TV, Vladimir Voronin a precizat că despre suma de 860 de mii de euro i-a povestit personal Vladimir Plahotniuc. Acesta din urmă s-ar fi revoltat cine „a pișcat” 140 de mii de euro, deoarece în faimoasa pungă neagră ar fi fost exact un milion.

„Acest interviu a fost organizat. Guvernarea încearcă să creeze tensiuni”, a reacționat Igor Dodon.

IGOR DODON, lider PSRM: "Guvernarea e speriată și merge la diferite provocări. Pentru a încerca să creeze tensiuni în interiorul blocului. Noi în interiorul blocului o să avem discuții și o să ne clarificăm. Mesajul către cetățeni: noi vă dăm asigurări că blocul va rezista."

A comentat mărturiile lui Voronin și fostul prim-ministru Ion Sturza.

COMENTARIUL LUI ION STURZA: "Nu este o mare noutate că fostul președinte Igor Dodon a primit un „kuliok” plin cu euro de la Vladimir Plahotniuc. Nici suma de 860 de mii de euro nu mai surprinde pe nimeni. Nu se va întâmpla nimic. Se pare că mai avem de așteptat până când moldovenii se vor maturiza cu adevărat."

„Reacția lui Voronin era previzibilă, după ce s-a pomenit pe locul 50 în lista candidaților a Blocului „Patriotic”, a comentat fostul președinte al Curții Constituționale.

COMENTARIUL LUI ALEXANDRU TĂNASE: "Reacția moșului era previzibilă după ce l-au pus pe locul 50. La orgoliul lui, nici nu putea să înghită să fie pe listă după un șmecher de la Sadova, chiar dacă și ăsta a fost oleacă președinte. Dacă o țin tot așa, nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral."

În luna mai 2022, Procuratura a deschis dosarul „Kuliok” după apariția imaginilor video în care Igor Dodon primea o pungă neagră de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov. Dodon a fost percheziționat, reținut pentru 72 de ore, apoi plasat în arest la domiciliu până în noiembrie 2022. Fostul președinte a fost eliberat sub control judiciar iar în 2023 i-a fost anulată și interdicția de a părăsi țara.

Opinia ta contează. Comentează!