Procedura de exhumare și expertiza medico-legală, ce urmează a fi efectuate în cazul Ludmilei Vartic, au fost deja achitate de IGP
Procedura de exhumare și expertiza medico-legală, ce urmează a fi efectuate în cazul Ludmilei Vartic, au fost deja achitate de Inspectoratul General al Poliției. Cheltuielile pentru serviciile expertului independent, cât și pentru cazarea acestuia, urmează a fi suportate însă de familia victimei, anunță oamenii legii. Precizările vin după ce una dintre avocatele familiei Vartic a declarat că instituția de urmărire penală le-a comunicat refuzul de a acoperi cheltuielile pentru expertul din România. Șefa Agenției pentru Prevenirea și Combaterea Violenței, Viorica Țâmbalari, a precizat că, potrivit legii, experții solicitați de părți în procese judiciare nu pot fi plătiți din fonduri publice.
Reprezentanții poliției precizează că pe 17 aprilie au transmis un răspuns oficial la acest subiect avocatului victimei, în care sunt explicate aspectele procedurale și financiare invocate. Instituția a mai menționat că atât procedura de exhumare, cât și expertiza medico-legală care urmează, au fost deja achitate de Inspectoratul General al Poliției.
COMUNICATUL POLIȚIEI: "Referitor la expertul independent selectat de avocații victimei și solicitarea acestora de a suporta cheltuielile legate de activitatea individuală a expertului, inclusiv acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare ale acestuia, menționăm că aceste costuri nu pot fi suportate de poliție, întrucât nu se încadrează în prevederile cadrului legal aplicabil în materia achizițiilor publice."
Una dintre avocatele familiei Vartic, a precizat miercuri, 29 aprilie, că instituția de urmărire penală le-a comunicat oficial, în formă scrisă, refuzul de a acoperi cheltuielile expertului internațional din România.
VIOLETA GAȘIȚOI, avocată: "Această decizie vine în contradicție directă cu declarațiile publice făcute anterior de poliție, care îndemnau cetățenii să nu doneze, afirmând că statul va acoperi integral inclusiv costurile experților străini și că nu este necesară colectarea de fonduri.Prin ordonanța emisă la 29 aprilie 2026, solicitarea de achitare a expertului a fost respinsă."
Avocata a precizat că este nevoie de aproximativ 3000 de euro pentru expert, plus cheltuielile de deplasare, dar și contractarea altor experți pentru expertiză psihologică și psihiatrică post-mortem.
Șefa Agenției pentru Prevenirea și Combaterea Violenței, Viorica Țâmbalari, a atras atenția că, potrivit cadrului legal, experții solicitați de părți în procese judiciare nu sunt și nu pot fi acoperiți din fonduri publice - regulă valabilă în toate cazurile. Țâmbalari a menționat totuși că agenția a inițiat demersuri către partenerii de dezvoltare pentru acoperirea acestor costuri.
VIORICA ȚÂMBALARI, director ANPCV: "Din păcate, aceste tipuri de intervenții în cauze individuale nu intră în mandatele lor, fiind orientate spre reforme sistemice și consolidarea instituțiilor, iar procedurile internaționale nu permit finanțarea directă a experților desemnați."
Ludmila Vartic, educatoare și mamă a doi copii, a fost găsită fără suflare în 3 martie, după ce a căzut de la etajul unui bloc din sectorul Râșcani al capitalei. Cazul a provocat reacții puternice în spațiul public, pe fondul unor acuzații privind posibile abuzuri în familie. După izbucnirea scandalului, soțul femeii, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului raional Hâncești și a fost exclus din PAS. Autoritățile au anunțat pe 22 aprilie că statutul lui Dumitru Vartic în dosarul privind decesul soției sale, Ludmila Vartic, a fost schimbat din bănuit în învinuit.








