Raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce privește implementarea reformelor, subliniază Siegfried Mureșan într-o postare pe facebook. Potrivit europarlamentarului, viitorul reformelor rămâne incert.

DECLARAȚIE SIEGFRIED MUREȘAN: (...) Sunt aceleași probleme, despre care eu vorbesc de 5 ani încoace. Instabilitatea politică, schimbările frecvente ale guvernului și evenimentele politice din ultimii ani au contribuit semnificativ la diminuarea ritmului de implementare a reformelor. (...) Deși actualul guvern și-a declarat disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Europeană, același raport spune că viitorul reformelor rămâne incert, pentru că succesul final al modificărilor din domeniul de justiție și anticorupție va depinde de voința politică a actualelor autorități, care tind să-și favorizeze persoanele asociate guvernării. (...) // sursa: Facebook

... a scris Siegfried Mureșan. Replica prim-ministrului Ion Chicu este plină de sarcasm.

DECLARAȚIE PREMIER ION CHICU: Stau și mă uit eu la băiețașii ăștia români oploșiți prin structurile europene, care vin cu "patronajul" peste noi... Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de "adus mingi" buni... Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa? Ai numai în județul Suceava jumate din numărul de bolnavi COVID19 înregistrați în toată țara mea. (...) Pentru noi este foarte importantă opinia cetățenilor noștri despre activitatea guvernului. Și doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine - deloc. // sursa: Facebook

... a conchis Ion Chicu. Cu o reacție la afirmațiile prim-minstrului a venit reprezentantul Partidului Național Liberal din România, Adrian Dupu. Potrivit lui, dacă “băiețașii ăștia români” sunt niște ratați, iar România e așa de rea, premierul ar trebui să aibă un pic de demnitate și să renunțe la cetățenia română.